Sfânta Parascheva – ocrotitoarea românilor din estul Elveției

An de an credincioșii Parohiei ‘Sfânta Parascheva’, din estul Elveției, se adună pentru a-și cinsti ocrotitoarea. Înființată în Postul Paștilor anului 2004, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif Pop, pentru a răspunde nevoilor pastoral-misionare ale românilor din estul Elveției, parohia a primit-o ca ocrotitoare pe cea mai venerată sfântă a Moldovei, pe Sfânta Parascheva. Până în februarie 2012 parohia a mai avut un alt punct de slujire: orașul St. Gallen. De la această dată a fost înființată în orașul care poartă numele marelui misionar din teritoriul alaman, Gallus, o parohie de sine stătătoare, care a primit ca ocrotitor pe Sfântul Antonie cel Mare, a precizat Părintele paroh Alexandru Nan.

Astfel, în fiecare an, credincioșii Parohiei ‘Sfânta Parascheva’, cu mic cu mare, chiar dacă locuiesc mai departe de orașul Chur, sediul parohiei, se străduiesc să participe la Sfânta Liturghie și s-o prăznuiască pe ocrotitoarea parohiei lor, dorind să se închine și veșmântului sfintei. Acest veșmânt a fost primit ca dar din partea Mitropoliei Moldovei în luna august a anului trecut, în urma demersurilor făcute de către pr. paroh Alexandru Nan și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Iosif Pop, Arhiepiscop și Mitropolit al Mitropoliei pentru Europa Occidentală și Meridională.

Anul acesta, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Părintele paroh Alexandru Nan în biserica ‘Sf. Lucian’ (St. Luzi Kirche) din orașul Chur, ajutat de către ipodiaconul Georgi Beschiaschwili. Înainte de Sfânta Liturghie a fost citit și acatistul Sfintei protectoare. În cuvântul de învățătură, pr. paroh Alexandru Nan a tâlcuit Evanghelia duminicii, referindu-se în special la sămânța cea bună, care a rodit însutit. Între cei care au dat o roadă duhovnicească deosebită, pr. Alexandru a amintit-o chiar pe patroana și ocrotitoarea parohiei, pe Sf. Parascheva, în care Cuvântul lui Dumnezeu a lucrat încă din pruncie. Apoi, părintele paroh a spicuit momente mai importante din viața Cuvioasei, pentru a da în final un alt exemplu de rodire: pe părinții de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, care au formulat doctrina iconodulă, arătând rostul cinstirii sfintelor icoane.

Întrucât o parte dintre credincioșii parohiei sunt plecați în concediu, împreună cu copiii lor care se bucură de vacanța de toamnă, agapa hramului se va organiza în duminica de 21 octombrie 2012, după Sfânta Liturghie.

Comentarii Facebook


Știri recente