Toiagul răspunderii păstorului este sfânt: Mănăstirea Putna l-a cinstit pe Sf. Ier. Iacob Putneanul
Mănăstirea Putna și-a cinstit, în zilele de 14-15 mai, al doilea mare ctitor, pe Sf. Ier. Iacob Putneanul. Sărbătoarea a început marți dimineață, cu așezarea moaștelor Sf. Iacob Putneanul într-un baldachin din curtea mănăstirii, spre…
„Simfonia apei” reîncepe de vineri la Fântânile Urbane din centrul Capitalei
Spectacolele multimedia „Simfonia apei” vor fi reluate de vineri, 17 mai, la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului, a anunțat Primăria Capitalei într-un comunicat de presă. În cadrul spectacolelor, vizitatorii vor fi întâmpinați cu tematici care…
Primele spitale din țară: Știați că Sf. Iacob Putneanul s-a implicat în susținerea a trei spitale din Moldova?
Înființate pe lângă mănăstiri, primele spitale din țară au fost expresia filantropiei creștine, care a găsit soluții pentru ca toți oamenii, indiferent de clasă socială, să aibă acces la îngrijiri medicale. În seria începută anterior,…
Muzeul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei va fi deschis în Noaptea Muzeelor
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a anunțat că Muzeul Bisericesc Eparhial va fi deschis în Noaptea Muzeelor, între orele 18:00 și 24:00. Vizitatorii vor putea admira colecțiile de icoane și tablouri aparținând unor pictori precum Nicolae…
Fragmente din moaștele Sf. Constantin și Elena vor fi dăruite unei parohii sucevene de Episcopia Europei de Nord
Fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena vor fi dăruite de Episcopia Europei de Nord Parohiei Straja 2 din Suceava. Biserica parohiei sucevene îi are drept ocrotitori spirituali pe cei doi sfinți „întocmai cu…