Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși revine la București în 2026

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București în perioada 31 august – 3 septembrie 2026, cu tema: „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția din acest an va reuni aproximativ 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din diaspora, precum și din alte țări, în jurul unei experiențe de comuniune, rugăciune, dialog și formare creștină.

Lansată în anul 2014, Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși a devenit unul dintre cele mai importante repere ale pastorației tinerilor din Patriarhia Română, fiind găzduită, de-a lungul timpului, de centre eparhiale și universitare precum Baia Mare (2014), Cluj-Napoca (2015), București (2016), Iași (2017), Sibiu (2018), Craiova (2019) și Timișoara (2023).

Ediția din 2026 se desfășoară în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al Sfintelor Femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), propunând tinerilor un parcurs de reflecție și dialog asupra unor teme esențiale pentru viața lor: familia, vocația și identitatea creștină într-o societate aflată în continuă transformare. Prin conferințe, ateliere, momente de rugăciune și activități culturale, Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși își propune să ofere participanților un spațiu autentic de întâlnire prin rugăciune și de întărire a comuniunii dintre tinerii ortodocși din întreaga lume. Informații suplimentare pot fi consultate pe site-ul oficial dedicat evenimentului Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși: www.ito2026.ro. 

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși va cuprinde următoarele evenimente:

Luni, 31 august 2026:

  • 19:45 – 22.00 – concert de muzică la Arenele Romane;

Marți, 1 septembrie 2026:

  • 10:00 – 10.30 – slujba de Te Deum pentru începutul Anului Bisericesc în interiorul Catedralei Naționale;
  • 10:30 – 12.30 – deschiderea oficială a evenimentului la Catedrala Națională;
  • 18:30 – 20.30 – conferința tematică Tinerii și Familia în societatea de astăzi susținută de doamna Andreea Ogăraru și domnul doctor Radu Țincu în interiorul Catedralei Naționale;

Miercuri, 2 septembrie 2026:

  • 18:00 – 19.30 – conferința duhovnicească Tinerii și Biserica în diaspora ortodoxă. Experiență pastorală în Europa de Nord susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în interiorul Catedralei Naționale;
  • 19:30 – 20.00 – prezentarea Proiectului Centrului de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul;
  • 20:30 – 21.30 – Pelerinajul (Procesiunea luminilor) care va începe de la Catedrala Națională și se va încheia la Catedrala Patriarhală istorică, urmând traseul Strada Izvor – Calea 13 Septembrie – Bulevardul Libertății – Piața Constituției – Bulevardul Unirii – Piața Unirii (latura de vest) – Crucea Brâncovenească – Colina Bucuriei – Catedrala Patriarhală;

Joi, 3 septembrie 2026:

  • 09:00 – 12.00 – Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi în interiorul Catedralei Naționale;
  • 12:00 – 12.30 – Încheierea evenimentului.

Pe parcursul desfășurării slujbelor și evenimentelor de la Catedrala Națională dedicate Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, accesul credincioșilor va fi permis exclusiv în spațiul esplanadei (piațetei) acesteia, aici urmând să fie amplasate ecrane pe care vor putea urmări slujbele și conferințele. Numai la Sfânta Liturghie care va avea loc în ziua de joi, 3 septembrie 2026, accesul în interiorul Catedralei Naționale va fi permis și credincioșilor, în limita locurilor disponibile.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sursă foto: ITO 2026


Știri recente