Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, Mariana Bașturea lucrează cu adolescenți, adulți și familii, fiind preocupată inclusiv de sprijinirea femeilor însărcinate și a mamelor care trec prin perioade dificile.
În acest interviu, Mariana vorbește despre fricile și crizele care pot apărea în timpul sarcinii, despre nevoia de sprijin concret, rolul tatălui și limitele intervenției psihoterapeutice. Un loc important îl ocupă relația dintre psihologie și credință și felul în care viața spirituală poate susține femeia în momente în care viitorul pare imposibil. Interviul a fost acordat în cadrul rubricii #vinereapentruviață.
Alexandra Nadane: Sunteți de mulți ani psihoterapeut cognitiv-comportamental. Între cei cu care lucrați se numără multe femei însărcinate și mame. Care sunt cele mai frecvente crize prin care trece o femeie în timpul sarcinii?
Mariana Bașturea: Sarcina este o perioadă de mari schimbări, iar fiecare femeie o trăiește diferit. Pot apărea frici legate de sănătatea copilului, de naștere, de propria capacitate de a face față, de schimbările din cuplu sau de situația materială.
Uneori, femeia se întreabă: „Oare mă voi descurca?”, „Oare voi fi o mamă bună?”, „Oare voi putea face față tuturor schimbărilor care urmează?”. Atunci când este deja obosită, vulnerabilă sau nu are suficient sprijin, aceste întrebări pot deveni copleșitoare.
Am întâlnit și femei care nu și-au dorit inițial sarcina sau care se află într-o situație pe care o percep ca fiind fără ieșire. În astfel de momente, este important să nu rămână singure cu frica lor și să poată descoperi că există oameni care le pot sprijini concret. Uneori, o astfel de perioadă poate deveni și un moment în care femeia își recunoaște propria neputință și începe să caute, cu ajutorul lui Dumnezeu și al celor din jur, soluții pe care, la început, nu le putea vedea.
Nu pentru că greul dispare, ci pentru că poate descoperi că nu trebuie să îl poarte singură: îl poate duce împreună cu Dumnezeu, cerându-I ajutorul și încredințându-I ceea ce nu poate controla.
Mamele nu trebuie să poarte singure greul
A.N.: Sunteți mamă. Cum v-a influențat această experiență felul în care interacționați cu femeile pe care le consiliați?
M.B.: Faptul că sunt mamă m-a făcut, cred, mai atentă la realitatea de zi cu zi a maternității. O mamă nu este doar o persoană care „le poate pe toate” pentru că are un copil. Este un om care poate fi obosit, speriat, copleșit, poate avea momente în care simte că nu mai poate și, în același timp, să își iubească enorm copilul.
Maternitatea m-a învățat și să ascult cu sufletul o mamă. Când o femeie îmi spune că îi este greu, încerc mai întâi să aud durerea din spatele cuvintelor ei. Uneori are nevoie să fie ajutată să găsească soluții, alteori are nevoie, înainte de toate, să nu se mai simtă singură sau să învețe să își trăiască durerea sau greutatea cu Hristos.
Și un alt lucru important pe care l-am învățat este că nu există mamă perfectă. Există mame care iubesc, care greșesc, care repară, care învață și care o iau din nou de la capăt. Iar acceptarea propriei neputințe poate fi foarte valoroasă. Până la urmă, singurul desăvârșit este Dumnezeu.
A.N.: Care sunt cele mai acute nevoi pe care le are o femeie în timpul sarcinii și cum o pot sprijini cei din jur?
M.B.: Cred că una dintre cele mai acute nevoi este aceea de siguranță. Femeia însărcinată trece prin schimbări ale trupului, ale emoțiilor și ale întregii sale vieți și are nevoie să simtă că se află într-un mediu în care poate fi protejată, înțeleasă și îngrijită.
Sprijinul celor din jur poate însemna lucruri foarte concrete: ajutor cu treburile casei, preluarea unor responsabilități, însoțirea la medic, grija față de copiii mai mari, timp pentru odihnă și un climat în care femeia să nu fie supusă unei presiuni suplimentare.
Pentru mine, însă, există și o nevoie care merge dincolo de confortul și siguranța exterioară: nevoia de a rămâne aproape de Hristos. Sfânta Împărtășanie, rugăciunea, ascultarea unor rugăciuni sau a unei cântări duhovnicești care îi aduce liniște pot fi momente de reașezare sufletească.
Sarcina poate deveni astfel și un timp în care femeia să Îl simtă pe Dumnezeu mai aproape și să Îi încredințeze atât copilul, cât și propriile temeri.
Copilul are nevoie de un tată prezent
A.N.: Cum vedeți rolul tatălui în perioada sarcinii și după naștere?
M.B.: Rolul tatălui este foarte important. Femeia are nevoie să simtă că nu este singură în această schimbare și că bărbatul de lângă ea este implicat.
Uneori, tatăl nu poate înțelege în întregime ceea ce se întâmplă în trupul și sufletul femeii, dar poate fi prezent, poate asculta, poate prelua responsabilități și îi poate transmite: „Suntem împreună în asta.”
După naștere, această prezență devine și mai importantă. Copilul are nevoie de mamă, dar și mama are nevoie să fie sprijinită pentru a putea avea grijă de copil. Tatăl poate deveni un adevărat sprijin pentru amândoi.
În același timp, tatăl are nevoie să își construiască propria relație cu copilul. Poate face acest lucru încă din primele luni, prin gesturi simple: să îl țină în brațe, să îl mângâie, să îi vorbească, să îi facă masaj, să se joace cu el și să fie implicat în îngrijirea lui de zi cu zi. Pe măsură ce copilul crește, relația se dezvoltă prin joacă, limite sănătoase, răbdare și disponibilitatea de a-l însoți în descoperirea lumii.
Copilul are nevoie nu doar de o mamă care să îl îngrijească și să îi ofere ceea ce îi este de folos, ci și de un tată care să fie cu adevărat prezent în viața lui.
A.N.: Ați întâlnit o situație care v-a impresionat în mod special?
M.B.: M-au impresionat femeile care au venit la consiliere convinse că nu mai există nicio soluție și care, după ce au avut un spațiu în care să vorbească și au primit sprijin, au început să privească lucrurile cu mai multă speranță.
Uneori nu se schimbă imediat situația exterioară. Se schimbă însă ceva în interiorul femeii: nu se mai simte singură, începe să ceară ajutor și descoperă că, pas cu pas, poate găsi resurse și soluții pe care nu le vedea înainte.
Pentru mine, aceste întâlniri îmi amintesc cât de important este să fim aproape de omul aflat în suferință, înainte de orice altceva.
A.N.: Ce ar trebui să știe psihoterapeuții care își doresc să lucreze cu femei însărcinate și mame în situații de criză?
M.B.: Cred că este important să înțeleagă că o femeie însărcinată sau o mamă aflată în criză vine cu întreaga ei viață: cu istoria ei, cu relația de cuplu, cu familia, cu fricile, cu valorile și cu credința ei.
Este important ca psihoterapeutul să poată face diferența între o dificultate care poate fi lucrată psihoterapeutic și o situație care necesită și intervenție medicală, psihiatrică, socială sau juridică.
Iar atunci când femeia are o viață trăită cu credință, este important ca această dimensiune să fie recunoscută ca parte reală și importantă a vieții ei. Pentru ea, Dumnezeu, rugăciunea, Spovedania, Sfânta Euharistie și relația cu duhovnicul pot avea o importanță profundă și pot constitui surse reale de sprijin.
În același timp, este important ca psihoterapeutul să își cunoască limitele. Psihoterapia poate ajuta omul să își înțeleagă fricile, gândurile și reacțiile și să devină mai funcțional, dar nu înlocuiește lucrarea lui Dumnezeu și viața duhovnicească.
Credința nu este un «instrument psihologic»
A.N.: Ce rol are credința în procesul de regăsire a speranței pentru o femeie care trece prin momente de criză în timpul sarcinii și după naștere?
M.B.: Pentru mine, credința nu este un „instrument psihologic” pe care îl folosim pentru ca femeia să se simtă mai bine.
Credința o așază pe femeie în relație cu Dumnezeu. Iar atunci când omul descoperă că nu este singur, că viața lui nu este întâmplătoare și că Dumnezeu este prezent chiar și în mijlocul unei încercări pe care nu o înțelege, se poate naște nădejdea creștină.
Psihologia poate ajuta omul să își înțeleagă frica și să o gestioneze. Nădejdea merge mai departe: ea se sprijină pe Dumnezeu chiar și atunci când nu avem control asupra rezultatului.
Pentru femeia credincioasă, Spovedania și Sfânta Împărtășanie pot deveni momente de reașezare profundă. Nu pentru că îi promit că nu va mai suferi, ci pentru că o reașază în relația cu Hristos.
Să nu luăm decizii din frică
A.N.: Ce mesaj aveți pentru femeile care au aflat că sunt însărcinate și se tem că nu se vor descurca sau că nu vor fi mame bune pentru copiii lor?
M.B.: Le-aș spune, mai întâi, să nu ia o decizie din frică. Dacă primele gânduri sunt „Nu mă voi descurca”, „Nu voi fi o mamă bună” sau „Nu sunt pregătită pentru asta”, să nu creadă că aceste gânduri spun adevărul despre ele. Când omul este copleșit, frica poate face viitorul să pară imposibil.
Să nu rămână singure cu aceste gânduri. Să vorbească cu duhovnicul, cu un psihoterapeut și cu medicul și să caute, atunci când este nevoie, și sprijin concret. Eu însămi colaborez cu un centru de sprijin, unde femeile însărcinate și mamele aflate în situații dificile pot primi consiliere psihologică și sprijin social, material, juridic și vocațional.
Aș vrea să spun și un lucru delicat despre avort. Din perspectiva credinței ortodoxe, viața copilului începe din momentul zămislirii, iar distrugerea intenționată a vieții lui este un păcat foarte grav împotriva vieții. Biserica ne cheamă să apărăm viața copilului nenăscut și, în același timp, să fim alături de femeia aflată în criză, oferindu-i sprijin și alternative reale.
Uneori, femeia ajunge la ideea avortului după ce a stat mult timp sub presiunea unor gânduri precum: „Nu voi putea”, „Îmi va fi prea greu”, „Nu am cum să cresc acest copil”, „Îmi este rușine să aduc un copil pe lume la vârsta asta”. Tocmai de aceea este atât de important să nu ia o hotărâre definitivă într-un moment de panică. Sfântul Cleopa vorbea cu multă fermitate despre gravitatea avortului și despre suferința care poate urma unei asemenea alegeri.
Pentru femeia care a trecut deja printr-un avort, mesajul este unul de nădejde: să nu rămână în rușine și deznădejde. Există pocăință, Sfânta Spovedanie și întoarcere la Hristos. Păcatul acesta este grav, iar omul nu este chemat să rămână în deznădejde.
Și mai este ceva important: nu putem face răul în mod conștient bazându-ne pe faptul că Dumnezeu ne va ierta după aceea. Iertarea lui Dumnezeu nu justifică alegerea răului. Atunci când omul a căzut, Hristos îl cheamă la întoarcere.
Iar femeii care este acum speriată i-aș spune atât: nu rămâne singură cu frica ta. Caută ajutor, vorbește, roagă-te și fă următorul pas împreună cu Dumnezeu. E firesc să nu vezi acum tot drumul. Ai nădejde în Dumnezeu, că El este cu tine și cu copilul tău.
Scurtă biografie:
Mariana Bașturea (n. 1973) este psiholog clinician și psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală. După o primă carieră de inginer, a ales să se dedice psihologiei, urmând studii universitare și masterale în domeniu și doi ani de practică în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București.
Lucrează cu adolescenți și adulți, familii și cupluri, iar o parte importantă a activității sale este dedicată femeilor însărcinate și mamelor. Este căsătorită de 31 de ani și are doi copii, în vârstă de 19 și 22 ani. Face parte din comunitatea Hristocentric, dedicată dialogului și colaborării dintre specialiștii în sănătate mintală și preoții creștini ortodocși.
