Biserica unei parohii din Botoșani a fost resfințită și a primit hramul Sfântului Efrem cel Nou

Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Dolina, județul Botoșani, a fost resfințită duminică de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și l-a primit ca ocrotitor pe Sfântul Efrem cel Nou.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul în altarul exterior al lăcațului de cult.

Preasfinția Sa a vorbit despre credința care se întărește prin rugăciune și prin apropierea de Dumnezeu. Ierarhul a explicat că omul trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu atunci când simte că îi slăbește credința sau când trece prin încercări.

„Să rugăm pe Dumnezeu cu acest cuvânt: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”, a spus Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Casa poate fi un lăcaș de rugăciune

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor i-a îndemnat pe credincioși să se roage simplu, atât cu rugăciuni citite, cât și cu propriile cuvinte.

„Așa cum în Biserică venim și primim har și putere să ne ducem viața cu credință, să continuăm această lucrare și în casele noastre”, a evidențiat Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

„Învățând să ne oprim pentru rugăciune, să ne arate Dumnezeu când și unde greșim, să fim blânzi cu copiii noștri și cu soții noștri, învățând să întâmpinăm viața cu încredințarea că Îl cunoaștem pe Dumnezeu și că viața noastră nu are sfârșit”.

Distincții pentru ctitori

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul i-a oferit părintele paroh Claudiu Haras o diplomă și o cruce de binecuvântare pentru consolidarea și înnoirea bisericii. De asemenea, Ignat Bogdan, epitropul bisericii, a primit Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei.

Mai multe persoane implicate în lucrările desfășurate la lăcașul de cult au primit diplome și distincții.

Sfântul Efrem cel Nou a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 2014, cu data de cinstire de 5 mai.

Foto credit: Doxologia.ro


Știri recente