Încheie săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii.
Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Schimbării la Față ne arată că omul nu este făcut pentru mormânt, ci pentru cer
„Această sărbătoare a Schimbării la Față a Domnului ne arată că omul nu este făcut pentru mormânt, ci este făcut pentru cer”, a subliniat joi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Rugăciune la cota 1.800, pe Ceahlău: Muntele este și o imagine a urcușului duhovnicesc
„Muntele este și o imagine a urcușului duhovnicesc. Nimeni nu poate ajunge în vârful muntelui fără osteneală”, a subliniat PS Nectarie de Bogdania joi, la hramul Mănăstirii Ceahlău, situată la cota 1.800.
Arhiepiscopul Irineu a binecuvântat noul paraclis al unui spital din Alba-Iulia
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a binecuvântat marți noul paraclis al Spitalul „Dr. Holhoș” din Alba-Iulia.
PS lachint de Pacific a slujit pentru prima dată în Noua Zeelandă: Este nevoie să urcăm și noi pe un munte al Taborului
„Pentru a-L vedea pe Hristos în lumina dumnezeirii Sale, este nevoie să urcăm și noi pe un munte al Taborului”, a spus joi Arhiereul vicar Iachint de Pacific al Australiei și Noii Zeelande la prima sa Sfântă Liturghie oficiată în Noua Zeelandă.
Primele rezultate ale proiectului umanitar finanțat de Patriarhia Română în Gaza: 1.200 de persoane sprijinite
Primele etape ale proiectului umanitar finanțat de Patriarhia Română și derulat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe au fost finalizate în Fâșia Gaza, unde 1.200 de persoane au beneficiat de mese calde.






