Școală de vară: Dialoguri educaţionale şi schimburi de experienţă pentru profesorii de religie la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Academia Teologică a Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, găzduiește în perioada 5-10 iulie Școala de vară pentru profesorii de religie.

Evenimentul reunește cadre didactice de la mai multe școli și licee din țară, profesori de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, Sibiu şi Alba Iulia, precum și reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene.

Între invitații ediției prezente se numără arhid. conf. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și a pr. prof. Mihai Himcinschi de la aceeași facultate. Aceștia le-au vorbit participanților despre familia creștină și provocările actuale.

În cadrul Şcolii de vară de la Sâmbăta de Sus are loc şi  Simpozionul Internaţional „Credinţă şi mărturisire”, aflat la cea de-a doua ediţie.

„Anul acesta, simpozionul aduce în prim-plan teme de mare actualitate. Este vorba de inovaţie în educaţie, pluridisciplinaritate, şi aici vorbim de modele de bune practici, iar apoi avem teme precum «Sfintele femei ca modele de sfinţenie pe plaiuri româneşti» şi «Familia creştină şi valorile ei», în concordanţă cu Anul omagial pe care Biserica Ortodoxă Română îl promovează”, a spus prof. Ionuţ Niţu.

Şcoala de vară pentru profesorii de Religie de la Sâmbăta de Sus este organizată de Asociaţia DIDACTICA RED-Societate Ştiinţifică.

Foto credit: Mitropolia Ardealului / Costin Chesnoiu


Știri recente