700 de copii au finalizat cu succes anul școlar cu ajutorul Fundației Regale Margareta a României

700 de copii din întreaga țară au finalizat cu succes anul școlar cu ajutorul Fundației Regale Margareta a României, se anunță într-un comunicat al fundației.

Proiectele s-au desfășurat în comunități din București și alte 17 județe și au urmărit prevenirea abandonului școlar, îmbunătățirea rezultatelor la învățătură și dezvoltarea unor competențe esențiale pentru viitor. Rezultatele de la finalul anului școlar confirmă eficiența intervenției: copiii sprijiniți își continuă parcursul educațional.

Sprijinul oferit de Fundația Regală a ajuns și la copii aparținând mai multor comunități etnice, pentru care accesul constant la educație, sprijin emoțional și resurse materiale este esențial în prevenirea excluziunii sociale.

În anul școlar 2025–2026, recent încheiat, au fost susținuți cel puțin 185 de copii de etnie romă, maghiară și germană. Pentru acești copii, programele Fundației Regale au însemnat nu doar sprijin la teme sau burse pentru școală, ci și un spațiu sigur în care au fost încurajați, ascultați și integrați în comunitate.

Afterschool în Centrele Generații

În Centrele Generații, vârstnicii devin mentori pentru elevii vulnerabili social. Foto: Fundația Regală Margareta a României

În cele 17 Centre Generații din nouă județe ale țării (Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Cluj, Constanța, Mureș, Prahova, Satu Mare, Timiș), 568 de copii, cu vârste între 6 și 19 ani, au beneficiat de activități afterschool gratuite, sprijin la teme, ateliere educaționale și vocaționale, consiliere emoțională și activități intergeneraționale alături de voluntari seniori, care astfel se bucură de îmbătrânire activă, dovedind că încă pot contribui la societate.

La Centrul Generații București, 58 de copii, cu vârste între 6 și 22 de ani, au beneficiat de afterschool gratuit și sprijin educațional pe tot parcursul anului școlar. Toți copiii au rămas în sistemul educațional, iar 22 și-au îmbunătățit rezultatele școlare.

Burse care țin copiii în școală

Prin programul Fondul Special pentru Copii, 87 de elevi cu vârste între 6 și 19 ani, din București și alte 12 județe (Sălaj, Alba, Ilfov, Cluj, Suceava, Tulcea, Teleorman, Prahova, Vrancea, Arad, Maramureș, Ialomița) au beneficiat de burse sociale, precum și de sprijin material esențial pentru continuarea studiilor.

La finalul anului școlar, peste 85% dintre copii au înregistrat progrese școlare și au beneficiat și de participare într-o tabără. Niciun copil nu a abandonat școala.

Mărturii de la sprijinitori și beneficiari

Tânără beneficiară a Clubului Generații București. Foto: Fundația Regală Margareta a României

„Vă mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul oferit mie și frățiorilor mei. Bursa pe care ne-ați acordat-o înseamnă foarte mult pentru noi și ne ajută mai mult decât pot spune în cuvinte”, spune Denis Grigoraș, elev în clasa a VIII-a, beneficiar al programului Fondul Special pentru Copii.

„Pentru mine este o liniște să știu că există oameni ca dumneavoastră care sunt alături de noi.”

„Satisfacția muncii noastre se vede în fiecare zi la centru. Pe de o parte, în evoluția școlară și emoțională a copiilor”, spune Victoria Mitrofan-Crețu, coordonator Centrul Generații București.

„Pe de altă parte, o regăsim în implicarea seniorilor, în dorința lor de a rămâne activi, de a-și valorifica experiența și de a contribui în continuare la binele comunității.”

Foto credit: Fundația Regală Margareta a României


Știri recente