Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împlinește marți 50 de ani.
Ierarhul s-a născut în data de 7 iulie 1976, în comuna Bilbor, județul Harghita, în familia evlavioasă a părinților Gheorghe și Ana Trif. La botez, a primit numele de Ilie.
Formarea teologică
După absolvirea școlii generale din localitatea natală, și-a continuat studiile la Colegiul „Mihai Eminescu” din Toplița, apoi la Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ștefan” din Alba Iulia. În anul 2001 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
A fost admis la cursurile doctorale de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Sibiu, specializarea Patrologie și Literatură Postpatristică, sub îndrumarea științifică a prof. univ. dr. Constantin Voicu (2001-2007). Studiile doctorale au fost continuate la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității din București, sub îndrumarea științifică a prof. univ. dr. Ioan Caraza (2007-2011), sub a cărui conducere a întocmit și susținut teza de doctorat: Sfântul Grigorie Palama și doctrina despre energiile necreate (București, 2011).
Între anii 2003 și 2008 a urmat studii postuniversitare la Atena, ca bursier al Sfântului Sinod al Greciei și al YKY (Idrima Kratikon Ipotrofion).
În anul 2001 a fost hirotonit diacon și preot, iar în 2008 a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Alba Iulia (Catedrala arhiepiscopală). În același an a primit rangul de protosinghel, iar în 2011 pe cel de arhimandrit.
Slujirea de arhiereu
În data de 24 octombrie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, cu titulatura Mureșeanul.
Hirotonia ca episcop a avut loc în 11 decembrie 2011, în Catedrala Mitropolitană „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris.
În data de 5 octombrie 2017, Sfântul Sinod l-a ales Episcop al Hușilor, iar întronizarea sa a avut loc în 22 octombrie 2017.
În cei aproape nouă ani de slujire în fruntea Episcopiei Hușilor, Preasfințitul Părinte Ignatie a desfășurat o intensă activitate pastorală, culturală și filantropică, acordând o atenție deosebită formării tinerilor și sprijinirii persoanelor aflate în dificultate.
Foto credit: Basilica.ro





