Părintele Ioan Ghiurco, ctitorul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău, a primit duminică Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.
Distincția i-a fost înmânată de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, la împlinirea a 84 de ani, dintre care 62 de ani de slujire clericală.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hotărât acordarea distincției părintelui Ioan Ghiurco în semn de apreciere și recunoștință pentru întreaga activitate pastoral-misionară și pentru contribuția deosebită adusă vieții bisericești din municipiul Zalău.
Preasfințitul Părinte Benedict a adresat mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, pentru acordarea Crucii Patriarhale.
La rândul său, părintele și-a exprimat recunoștința față de Preafericirea Sa, pentru marea cinste de a-i fi acordată Crucea Patriarhală, mărturisind că o primește cu smerenie și cu emoție, ca pe un semn de prețuire pentru întreaga sa slujire și pentru lucrarea de ctitorire a Catedralei Episcopale din Zalău.
„Mulțumesc tuturor pentru toate, pentru că singur nu aș fi putut să fac așa ceva. Am avut sprijinul a mii de credincioși care mi s-au alăturat și au avut încredere în mine că dacă pornesc lucrarea nu o să mă las până nu o termin”, a transmis părintele Ioan, pentru Trinitas TV.
Părintele Ioan Ghiurco a fost hirotonit preot în anul 1964, pe seama parohiei Bogdana din județul Sălaj, după care a fost transferat în 1971 la Cireșeni. Din 1975 este preot în Zalău, perioadă în care a inițiat și construit Complexul cultural spiritual „Sfânta Vineri” care cuprinde Catedrala Episcopală din Zalău.
Foto credit: Episcopia Sălajului





