Ambasadoarea României în Regatul Unit, Excelența Sa Laura Popescu, a vizitat comunitatea românească din Glasgow, duminică, în cadrul unei deplasări de lucru în Scoția.
Evenimentul a fost dedicat consolidării legăturilor cu românii din diaspora și susținerii proiectelor culturale și educaționale desfășurate în limba română.
Diplomatul român a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Întâmpinarea Domnului și Sfântul Columba”, împreună cu Andreea Berechet, consulul general al României la Edinburgh, și cu Janina Cismaru, consilier diplomatic în cadrul Consulatului General al României la Edinburgh.
La finalul slujbei, ambasadoarea a subliniat rolul pe care îl are Biserica în viața românilor stabiliți peste hotare, arătând că aceasta reprezintă nu doar un loc de rugăciune, ci și un spațiu în care comunitatea își păstrează limba, tradițiile și identitatea națională.
Reper al identității românești
Vizita a continuat la Școala Românească „Sfântul Nicolae” din Glasgow, care funcționează în cadrul parohiei.
Excelența Sa a apreciat activitatea desfășurată de instituție în beneficiul copiilor și a discutat cu reprezentanții acesteia despre dezvoltarea unor parteneriate prin care Ambasada României și Consulatul General de la Edinburgh să sprijine promovarea limbii române în diaspora.
Ambasadoarea Laura Popescu a transmis un mesaj de apreciere comunității românești din Scoția.
„Am avut plăcerea de a mă întâlni cu membri ai comunității românești, participând la slujba de la parohia ortodoxă română din Glasgow și vizitând școala românească de acolo. Felicitări tuturor pentru eforturile depuse în consolidarea comunității românești din regiune”, a transmis Excelența Sa într-o postare pe pagina personală de X.
Vizita s-a încheiat alături de membrii comunității și de voluntarii implicați în viața parohiei din Glasgow.
While in Scotland, a pleasure to meet members of the 🇷🇴community as I attended the service at the Romanian orthodox parish in Glasgow and I visited the Romanian school there. Congrats to all for all the efforts in consolidating the Romanian community in the region. pic.twitter.com/NTkXfyoYOr
— Laura Popescu (@laurapopescumfa) June 28, 2026
Foto credit: Facebook / Parohia „Întâmpinarea Domnului” – Glasgow





