Două predici necunoscute ale Fericitului Augustin au fost descoperite într-un manuscris din Polonia

Două predici necunoscute ale Fericitului Augustin au fost identificate într-un manuscris latin din secolul al 12-lea, păstrat într-o mănăstire din Polonia, informează Universitatea din Würzburg, Germania.

Descoperirea a avut loc în urma cercetărilor realizate de profesorul Christian Tornau de la instituția de învățământ germană. Studierea documentelor a început în anul 2024, când specialistului i s-a cerut să analizeze un manuscris care a aparținut inițial Abației Bad Doberan și care se află astăzi la o mănăstire din Pelplin, Polonia. Documentul conținea șase predici atribuite Fericitului Augustin.

„Două dintre cele șase predici sunt texte necunoscute până acum ale lui Augustin”, a declarat profesorul Christian Tornau, descriind descoperirea drept una neașteptată.

Un episod controversat din Vechiul Testament

Textele nou identificate comentează episodul biblic al vrăjitoarei din Endor, relatat în Prima Carte a Regilor. Înaintea confruntării cu filistenii, regele Saul, neprimind răspuns la rugăciunile sale, apelează la aceasta pentru a-l chema pe profetul Samuel, trecut la cele veșnice.

„Saul se consideră într-o situație fără ieșire chiar înaintea unei bătălii împotriva filistenilor. Dumnezeu nu îi răspunde la rugăciuni, așa că se îndreaptă către o vrăjitoare”, a spus cercetătorul.

Potrivit profesorului, pasajul ridică întrebări teologice importante despre relația dintre libertatea umană, lucrarea răului și atotputernicia lui Dumnezeu. Predicile nu oferă un răspuns simplu, ci prezintă mai multe interpretări, care invită ascultătorii să reflecteze asupra textului biblic.

O abordare caracteristică Fericitului Augustin

Profesorul german consideră că structura și stilul celor două predici reflectă modul obișnuit de argumentare al Fericitului Augustin.

„Prima predică a fost rostită în cadrul slujbei de duminică și se încheie cu problema teodiceei și cu prezentarea diferitelor interpretări. Abia în a doua predică, ținută miercurea următoare, au fost analizate și cântărite aceste posibilități”.

„Stilul, umorul și conținutul indică în mod clar că predicile din manuscris au fost într-adevăr scrise de Augustin”, a mai spus Christian Tornau.

Pentru a exclude orice îndoială privind autenticitatea lor, textul a fost analizat împreună cu alți specialiști în literatura latină creștină. În cadrul unei școli de vară organizate la Viena în 2025, aproximativ douăzeci de cercetători au examinat manuscrisul și au ajuns la aceeași concluzie: predicile sunt autentice.

Contribuție la completarea operei

Cercetarea a inclus și studierea traseului istoric al manuscrisului, o sarcină dificilă din cauza pierderii unor documente importante în decursul secolelor.

„Existența unui astfel de manuscris în secolul al 12-lea este neobișnuită. Ar fi fost mai tipică o copie realizată la începutul secolelor 8 sau 9”.

Profesorul consideră că manuscrisul descoperit ar putea proveni dintr-o tradiție textuală mai veche, legată de Abația Amelungsborn din Germania. Totuși, această ipoteză nu poate fi demonstrată definitiv, deoarece biblioteca mănăstirii a fost distrusă în timpul Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648).

Rezultatele cercetării vor fi publicate într-o ediție critică pregătită de specialiștii de la Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum (Colecția Scrierilor Bisericești Latine), instituție dedicată editării textelor creștine latine.

„Nu este o descoperire spectaculoasă precum cele 30 de scrieri ale Sfântului Augustin descoperite la Mainz în 1990. Totuși, completăm vasta operă augustiniană cu încă două texte interesante”, a concluzionat Christian Tornau.

Foto credit: Magnific


Știri recente