Patriarhul Antiohiei a primit o delegație a Ambasadei României în Siria: Ne leagă cele mai bune relații cu România

„Ne leagă cele mai bune relații cu România, atât la nivel de Biserică, cât și de popor”, a spus vineri Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, la primirea unei delegații a Ambasadei României în Siria.

Delegația a fost formată din Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei României în Siria, Radu Gîmbuța, și consulul Cristian Iuțu.

În cadrul întâlnirii de la Reședința Patriarhală din Damasc, Siria, a avut loc un schimb de opinii privind situația generală și temele de actualitate din Orientul Mijlociu.

Patriarhul Ioan al X-lea a vizitat ultima oară România acum zece ani, în perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2016. Preafericirea Sa a participat atunci la evenimentele dedicate împlinirii a 300 ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, precum şi a 550 ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna.

Foto credit: Facebook / Patriarhia Antiohiei


Știri recente