Patriarhul Daniel: Să trăim ca oameni duhovnicești liberi care caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu

„Să trăim ca oameni duhovnicești liberi care caută mai întâi Împărăția iubirii lui Dumnezeu prin rugăciune și prin fapte bune”, a îndemnat duminică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Preafericirea Sa a explicat că preocuparea principală a omului trebuie să fie dobândirea Împărăției lui Dumnezeu și cultivarea comuniunii cu El.

„Sfânta Evanghelie nu îndeamnă pe oameni să fie leneși, ci le spune să caute mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, adică viața duhovnicească, iar bunurile materiale se vor adăuga apoi”.

Patriarhul României a explicat că există o diferență esențială între grija firească pentru cele necesare vieții și îngrijorarea care ajunge să domine existența omului: „Nu trebuie să paralizeze viața noastră spirituală printr-o preocupare obsesivă de bunuri materiale trecătoare”.

„Grijile privind mâncarea, băutura și îmbrăcămintea nu trebuie să înrobească viața omului, adică să nu devină îngrijorare sau tiranie asupra sufletului”.

Mintea luminată de lucrarea lui Dumnezeu

Referindu-se la cuvintele Evangheliei, „Luminătorul trupului este ochiul”, Părintele Patriarh Daniel a explicat că Sfinții Părinți au interpretat ochiul ca fiind mintea sau discernământul omului.

„Dacă omul are minte înțeleaptă și conștiință curată, viața lui se umple de lumină. Însă, dacă mintea și discernământul omului sunt întunecate de patimi egoiste și de gânduri necurate, atunci viața omului pe pământ devine o existență întunecată”.

„Mintea sau conștiința, ca ochi sufletesc, e aproape de Dumnezeu când Îl iubim pe El mai mult decât iubim bunurile materiale, limitate și trecătoare. Cu alte cuvinte, Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă să avem mai întâi grijă de sufletul nemuritor pentru dobândirea vieții veșnice”, a adăugat Preafericirea Sa.

Patriarhul României a evidențiat și importanța încrederii în providența divină, arătând că iubirea lui Dumnezeu față de întreaga creație trebuie să fie pentru om un izvor de pace și speranță.

„Mai întâi de toate trebuie să căutăm iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se vede chiar și în purtarea Lui de grijă față de păsările cerului și crinii câmpului”.

Scopul vieții creștine

Părintele Patriarh Daniel a explicat semnificația profundă a Împărăției lui Dumnezeu, pe care oamenii sunt chemați să o caute neîncetat: „Înseamnă a ne hrăni mai întâi cu daruri spirituale”.

„Îmbrăcămintea trupului este una trecătoare, dar îmbrăcarea sufletului și a trupului cu lumina virtuților, precum smerenia și pocăința, înțelepciunea și blândețea, bunătatea și milostenia, curăția și sinceritatea, reprezintă frumuseți și lumini netrecătoare ale omului”.

Patriarhul României a arătat că această hrană duhovnicească este oferită prin Sfânta Scriptură, rugăciune și mai ales prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii.

„Hrănirea spirituală a sufletului, cu harul iubirii lui Dumnezeu prin rugăciune, este mai de preț decât orice acumulare materială”.

„Pregustarea păcii, a bucuriei și a luminii din Împărăția Preasfintei Treimi se trăiește în Biserică pentru că Biserica este plină de prezența harică a Preasfintei Treimi în toate lucrările ei sfinte”, a mai spus Preafericirea Sa.

Duminica Sfinților Athoniți

În partea finală a predicii, Părintele Patriarh Daniel a amintit că în această duminică Biserica face prima pomenirea Sfinților Părinți Athoniți, sărbătoare dedicată tuturor celor care au viețuit în Sfântul Munte Athos.

Preafericirea Sa a evidențiat contribuția monahilor români la spiritualitatea athonită, arătând că în rândul acestora se află ierarhi, precum și numeroși cuvioși care au dus o viață de rugăciune și nevoință în Athos.

Patriarhul României a subliniat că acești părinți duhovnicești „au cunoscut tradiția athonită și au învățat de la sfinții părinți nevoitori de acolo”, iar după întoarcerea în țară „au păstrat tradiția isihastă și au fost vrednici slujitori ai Ortodoxiei românești”.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a amintit numele unor sfinți români legați de Muntele Athos, între care Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești, Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu și Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu.

„Ne rugăm tuturor Sfinților Părinți Athoniți să ne dăruiască credință puternică pentru rugăciuni și viață duhovnicească adâncă și să ne ajute să fim și noi mărturisitori ai iubirii Preasfintei Treimi spre mântuirea noastră și bucuria Bisericii”, a încheiat Părintele Patriarh Daniel.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică, 21 iunie 2026, la Sfânta Liturghie la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Foto credit: Ziarul Lumina

Foto credit: Ziarul Lumina


Știri recente