Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a subliniat joi modelul de credință și slujire al Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, unul dintre ocrotitorii Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” din Frumușița, județul Galați.
Cu prilejul hramului, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la altarul exterior al lăcașului de cult, iar la final i-a pomenit pe ctitorii trecuți la Domnul.
Arhiepiscopul Dunării de Jos a vorbit și despre cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Axion estin”, una dintre cele mai cunoscute icoane ale Ortodoxiei, amintind originea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.
„Din actualizarea minunii Maicii Domnului din Sfântul Munte Athos, care prin înger ne-a arătat că este o mamă atât de vrednică, iubind pe pământ și în cer pe toți fiii ei, de atunci am primit rugăciunea semnată de înger unui rugător: Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru”.
Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a arătat că ocrotirea Maicii Domnului și exemplul Sfântului Luca se regăsesc în viața de la schit: „Unul din fiii ei tot atât de vrednici, Sfântul doctor fără de arginți, Luca, a învrednicit măicuțele de la Cudalbi, pe maica stareță, pe ctitori, pe dăruitori și pe miluitori să înfrumusețeze această nouă grădină a Maicii Domnului”.
Cu sprijinul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Cudalbi, județul Galați, se desfășoară lucrări de înfrumusețare la noua biserică a schitului din Frumușița.
Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Dunării de Jos





