Pr. dr. Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, va vorbi la Simpozionul „Inteligența artificială și umanitatea” organizat în cadrul Conferinței Internaționale Științifice Multidisciplinare privind Dialogul dintre Științe și Arte, Religie și Educație. Clericul va prezenta limitele Inteligenței Artificiale în pastorația bolnavilor.
Evenimentul este organizat, în perioada 10 – 11 noiembrie 2025, de Centrul de Cercetare Interdisciplinară „Credință-Știință-Misiune Sfântul Apostol Pavel” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă și Științe ale Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, în asociere cu Institutul de Cercetări Multidisciplinare pentru Știință și Tehnologie din cadrul Universității Valahia din Târgoviște.
În a doua zi a manifestării științifice, Părintele Alin Nica va susține prezentarea „Când algoritmul nu reușește să consoleze: Reflecțiile unui preot de spital asupra limitelor inteligenței artificiale în pastorația bolnavilor”.
La eveniment mai susțin prezentări prof. Costel Constantin, Departamentul de Fizica si Astronomie, Universitatea James Madison, Statele Unite ale Americi, pr. dr. Sorin Bute de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgoviște și numeroși cercetători din alte țări.
Sursa foto: Radio România Cultural







