Biserica Parohiei „Sfinții Voievozi” din Hudești, județul Botoșani, veche de 265 de ani, a fost resfințită duminică.
Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului împreună cu Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul.
La finalul Sfintei Liturghii, pentru efortul depus la lucrările de renovare a bisericii, preotul Eugen Lăzărescu a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Alte persoane care au contribuit la realizarea lucrărilor de refacere a bisericii au primit Distincții de vrednicie, oferite din partea Mitropolitului Teofan al Moldovei și Bucovinei.
Biserica „Sfinții Voievozi” – Hudeşti a fost zidită între anii 1756-1759 de către spătarul Mihalache Boldur Lăţescu, descendent din familia vornicului Boldur, din perioada domniei lui Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504).
Biserica a fost zidită din piatră, având o grosime a zidului de 140 cm. Are formă de cruce cu partea de vest încheiată în absidă.
Pridvorul clopotniţă a fost adăugat în 1886, de către Costache Boldur Lăţescu, odată cu piatra funerară care atestă cavoul unor membri din familia Boldur, din pronaos. A fost pictată în tehnica fresco în perioada 1995-1997.
Foto credit: Doxologia / Ionuț Plugarașu





