Au început cursurile universității de vară din Episcopia Italiei

În perioada 30 iunie – 5 iulie, Episcopia Italiei organizează Universitatea de vară „Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfânta Muceniță Ecaterina” în localitatea Celleno, Viterbo.

Cursurile au debutat luni cu prelegerile intitulate „Obligația pastorală perpetuă: revitalizarea dragostei în perimetrul familiar, profesional, comunitar” și „Preoție și jertfelnicie. Demnitatea suferinței în viața duhovnicească”, susținute de arhim. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie din Cluj-Napoca.

În deschidere, Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Italiei a oficiat o slujbă de Te-Deum și le-a adresat oaspeților un cuvânt de bun venit.

Manifestările au continuat marți cu o conferință intitulată „Implicațiile sistemului tehnologic în contextul actual”, susținută de prof. Adrian Lemeni, de la Facultatea de Teologie din București.

În a doua parte a zilei, arhim. Teofil Tia a susținut o conferință intitulată „Regulile paternității responsabile în familie și în societate: Prea multă mamă și prea puțin tată în viețile copiilor noștri”.

Prima ediție a universității de vară din Episcopia Italiei a avut loc în anul 2015. Cursurile sunt adresate clericilor care doresc să își îmbogățească cultura teologică și să fie la curent cu probleme societății, oferind soluții pentru buna organizare a unei vieți duhovnicești în contextul vremurilor actuale.

Foto credit: Episcopia Italiei


Știri recente