Îl mărturisim pe Dumnezeu prin faptele noastre, a spus Mitropolitul Irineu la resfințirea bisericii unei parohii gorjene

Mitropolitul Irineu al Olteniei a resfințit biserica parohiei Slăvuța din județul Gorj duminică, după finalizarea lucrărilor de restaurare a picturii.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre importanța sfințirii lăcașului de cult și despre datoria de a ne mărturisi credința prin faptă și cuvânt.

„Dragostea noastră trebuie să se îndrepte către Tatăl, Creatorul cerului și al pământului. Îl mărturisim pe Dumnezeu prin faptele noastre. Mărturia este prin cuvânt și prin faptă. Prin cuvânt, noi spunem că suntem creștini ortodocși. Prin faptă arătăm această credință, așa cum ne învață Sf. Ap. Iacov, adică faptele noastre sunt o mărturisire a credinței noastre. Noi trebuie să arătăm prin fapte că iubim pe Dumnezeu, din tot sufletul și cugetul nostru”, a spus Mitropolitul Irineu.

„Iubirea toate le rabdă, toate le suportă, nu piere niciodată. Prin iubire noi arătăm cu adevărat că suntem ucenici ai Mântuitorului Hristos, care face să răsară soarele și peste cei buni și peste cei răi. Iubirea Tatălui ceresc o vedem în sfinții din calendarul nostru, ale căror nume noi le purtăm”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.

Părintele Dîrnu Nicolae a primit rangul onorific de iconom stavrofor pentru activitatea pastorală și administrativă desfășurată în comunitate. Totodată, preotul paroh Iosu Nicolae Marian a primit rangul de sachelar.

Persoanele care au contribuit la restaurarea lăcașului de cult au primit gramate chiriarhale.

Lucrările de renovare, reabilitare și restaurare a picturii bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil s-au realizat între anii 2019-2024.

Foto credit: Mitropolia Olteniei


Știri recente