Surorile Osoianu, invitate de onoare la Festivalul Portului Popular organizat de Episcopia de Bălți

Societatea Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălți a organizat joia trecută o nouă ediție a Festivalului Portului Popular „Ia Românească în fiecare casă”. Invitate de onoare au fost Surorile Osoianu, artiste decorate anul trecut cu Crucea Bălțeană de Episcopul Antonie.

Festivalul a debutat cu o paradă a portului popular, urmată de discursuri și momente artistice.

La eveniment au participat Episcopul Antonie de Bălți, Valentin Răducanu, Director la Direcția Programe, Proiecte, Juridic a Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României, Liliana Lungu, președinta Societății Femeilor Ortodoxe din Episcopia de Bălţi, Mihai Verhovețchi, președintele Asociației pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălți, Mariana Osadța, sef direcție la Direcția Generală Educație și Cultură Fălești.

Invitata de onoare a Festivalului, doamna Angela Paveliuc-Olariu, specialist etnograf din Iași, care a susținut o prelegere intitulată „Ia românească – istoric, semnificație, simboluri”.

Momentele artistice au fost susținute de Surorile Osoianu și Orchestra de Muzică Populară „Barbu Lăutarul”, condusă de Mihai Verhovețchi, dar și de numeroși alți interpreți de muzică populară, ansambluri folclorice și de dans popular.

În cadrul festivalului au fost expuse costume populare și lucrări ale meșterilor tradiționali și s-au desfășurat ateliere de creație.

Festivalul „Ia românească în fiecare casă” face parte din proiectul Episcopiei de Bălți „Promovarea identității spirituale și culturale românești”, care are ca obiectiv promovarea credinței străbune, a limbii române, a istoriei și tradițiilor românești.

Evenimentul, ajuns anul acesta la a patra ediție, a fost finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României. Partenerii au fost Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural și Direcția Generală Educație și Cultură Fălești. Primele trei ediții s-au desfășurat la Dondușeni, Briceni și Fălești.

Vezi și:

Foto credit: Episcopia de Bălți

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente