200 de ani de Românire: Concert de muzică psaltică la Conservatorul din București

Asociația Revivart organizează pe 26 octombrie un concert de muzică psaltică la Universitatea Națională de Muzică din București.

Concertul „200 de ani de Românire” va fi susținut de formația de muzică bizantină „Psalmodia” a conservatorului din Capitală și Grupul psaltic Tronos Junior, anunță organizatorii într-o postare pe Facebook.

Formația Psalmodia va interpreta lucrări psaltice compuse sau traduse de autori români de secolul al 19-lea, precum și cântări în primă audiție absolută, explicate în cadrul proiectului cultural „Sisteme ermetice muzicale și necesități ermeneutice” (SEMNE).

Ansamblul academic de muzică sacră va fi dirijat de Profesorul universitar Nicolae Gheorghiță și Arhidiaconul Gabriel Constantin Oprea, avându-l ca invitat special pe Profesorul Achilleas Chaldæakes de la Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena.

Spectacolul face parte din activitățile cultural-artistice organizate în cadrul Festivalului-Concurs „Lăudați pe Domnul!”, în contextul declarării anului 2023 ca „An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română.

Evenimentul se va desfășura de la ora 19:00 în sala „George Enescu”, fiind transmis live pe pagina de YouTube Revivart. Intrarea va fi liberă.

Foto credit: Universitatea de Muzică din București / Virgil Oprina

Comentarii Facebook


Știri recente