Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova 2023: Mitropolitul Teofan dezvăluie o virtute eliberatoare

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a dezvăluit duminică, la Liturghia oficiată în cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM) 2023, o virtute eliberatoare: Iertarea ne face pe noi oameni liberi”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

„Cercetați acest lucru și veți simți cât de liberi în suflet vă simțiți și ne simțim în momentul în care am iertat pe cineva care ne-a greșit. Neiertarea ne transformă în robi. Iertarea naște punți între oameni, pe când neiertarea distruge și puținele legături pe care le mai avem cu cei din jurul nostru. Iertarea te duce spre iubirea cea adevărată, în timp ce neiertarea naște ură.”

„Iertarea este chipul lui Dumnezeu care iartă desăvârșit. Neiertarea este chipul celui viclean pentru că acela care nu poate să ierte parcă este posedat de ceva rău”, a subliniat mitropolitul.

Părintele Mitropolit Teofan a oficiat slujba împreună cu Preasfințitul Părinte Antonie de Bălți la Catedrala Mitropolitană din Iași, în prezența a peste 1500 de participanți la ITOM, a numeroși credincioși ieșeni și pelerini din toată țara.

La momentul Chinonicului, Părintele Episcop Antonie le-a vorbit credincioșilor despre tinerețe ca fiind invitația lui Dumnezeu pentru a merge către viața veșnică.

„Viața este o luptă cu moartea, este o luptă pentru viața veșnică. În această luptă, creștinul poate să biruiască doar dacă este împreună cu Hristos, Cel care a spus: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața»”, a spus părintele episcop.

„Doar mergând împreună cu Hristos suntem pe calea cea adevărată care ne duce la viață. Această invitație de a merge către viață, tinerii o au chiar din copilărie.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Diaconul Petronel Cîtea, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Iași, a fost hirotesit arhidiacon.

La sfârșitul slujbei, Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor i-a premiat pe câștigătorii concursului „Tânărul și puterea de a fi generos” la categoriile eseu, postare Facebook și clip video.

Ceremoniile s-au încheiat cu festivitatea de închidere a evenimentului, care a inclus parada Voluntarilor ITOM 2023.


Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova este un proiect pentru tinerii din eparhiile componente ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și pentru grupurile din Bucovina de Nord și Basarabia. Aceștia sunt invitați la Iași în fiecare an în luna august, începând din 2017, când Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din întreaga lume s-a desfășurat la Iași.

Foto credit: Doxologia.ro / Oana Nechifor

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente