Episcopul Siluan al Italiei rememorează, într-un interviu, începuturile misiunii sale în rândul românilor din Peninsulă.
„Pe 1 iulie 2004, am fost transferat, cu atribuții ca episcop vicar, spre ceea ce atunci era organizat ca Vicariat, în Italia, unde erau deja peste 30 de parohii. Transferarea propriu-zisă s-a făcut abia în decembrie 2004, când am reușit să obținem o casă parohială, o ‹canonică›, cum i se spune în Italia, prin bunăvoința episcopului Eugenio Binini, al Episcopiei Catolice de Massa Carrara”.
Ierarhul își amintește că „a descins” spre Italia împreună cu câțiva frați și surori slujitori alături de el.
„Din 2005, am început să cutreier această țară (…) Încet, încet, am început să iau legătura cu autoritățile eclesiastice și laice din teritoriu pentru a solicita spații de slujire acolo unde existau comunități numeroase (la vremea respectivă erau în Italia între 200.000 și 300.000 de români). Pe lângă organizarea administrativă a comunităților din Italia, am primit, din partea Înaltpreasfințitului Iosif, și respectiv cu aprobarea Sfântului Sinod, sarcina de a începe demersurile pentru recunoașterea juridică a bisericii noastre de către statul italian”.
Întemeierea Episcopiei
„Îmi amintesc că, pe 8 mai 2007, după ce am slujit Sfânta Liturghie, ne-am întâlnit cu Înaltpreasfințitul Iosif și cu 70 de preoți, într-o sală la Gavedo, un cătun din comuna Mulazzo, provincia de Massa-Carrara (Toscana), unde am discutat cu privire la întemeierea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Toți au fost de acord, iar Înaltpreasfințitul Iosif a purtat, la ședința Sfântului Sinod din 20 iunie 2007, ultima ședință prezidată de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, dorința aceasta a comunității din Italia, lucru ce nu a fost surprinzător nici pentru Preafericitul Teoctist, nici pentru Sfântul Sinod, pentru că, se știa că, în Italia, sunt mulți români, mai ales din partea Moldovei (de la Putna și până la Buzău, Galați și chiar Constanța)”.
„Mai departe, Înaltpreasfințitul Iosif a convocat Adunarea Electivă, care să voteze candidații propuși de către Consiliul Consultativ al clericilor mai în vârstă. Astfel, în februarie 2008, s-a constituit Adunarea Electivă, la Paris, iar în 5 martie, de ziua mea de naștere, s-a întâmplat să fiu ales, fiind propus Sfântului Sinod ca singur candidat pentru funcția de chiriarh în Italia”.
Părintele Episcop a explicat că pe atunci se putea să fie doar un singur candidat.
„Practic, erau doi candidați, dar Adunarea Electivă a decis să propună Sfântului Sinod pe unul dintre cei doi, adică pe cel care a câștigat alegerile la Paris, iar Sfântul Sinod își exprima votul pentru sau contra, după cum a fost și cazul meu, în 2001, când am fost ales episcop-vicar al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale”.
„Nu m-am gândit să rămân”
„Ce aș putea spune? Eu am mers în Italia cu gândul să împlinesc o ascultare și nu m-am gândit să rămân, deoarece eram legat de cei din Spania, precum și ei de mine. Am acceptat să candidez pentru funcția de chiriarh în Italia, deși cei din Spania insistau să mă duc acolo și chiar cereau Înaltpreasfințitului Iosif să fiu lăsat să candidez pentru ambele scaune episcopale”.
„Am lăsat lucrurile să meargă în rostul lor și să se împlinească voia Domnului și, până la urmă, am fost ales pentru Italia. Sfântul Sinod a decis să merg înainte ca și chiriarh în Italia și am primit asta ca din mâna lui Dumnezeu. Eram conștient ce mă așteaptă! După cum vă spuneam, în 2004 erau peste 30 de parohii, iar în 2007 erau deja 70, adică numărul se dublase. De la an la an, realitatea lua proporții. Țin minte că am înființat la început câte 20 sau chiar 30 de parohii pe an, și toate acestea trebuiau bine chivernisite și gestionate”.
Diferențe pastorale
Interviul cu Episcopul Italiei continuă pe marginea diferențelor pastorale dintre nordul și sudul Italiei, și a celor dintre provincii (Lazio în comparație cu Lombardia sau Piemonte, etc). De asemenea, ierarhul spune că sunt provocări în slujirea unor comunități neomogene din punct de vedere al mentalității, tradițiilor, obiceiurilor, cu credincioși care provin din diferite zone ale României.
„Însă, în același timp, mi se pare ceva frumos această unitate în diversitate, pe care fiecare preot este chemat să o împlinească. Ceea ce-i unește pe toți este credința. Și mai este ceva… Poate, în țară, se observă mult mai greu, însă eu constat că, oamenii, în marea lor majoritate, cel puțin cei care vin în biserică, își iubesc țara, își iubesc locul de unde vin, sunt atașați de el. Credința îi unește deoarece, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât devin mai profunzi și nu se limitează doar la niște gesturi pe care le fac sporadic”.
PS Siluan subliniază apoi că Biserica, prin ceea ce face, îi ajută pe copii și tineri să se elibereze de complexul pe care, uneori, îl au în fața italienilor, ca români, ca străini, în mijlocul lor. La finalul discuției se aduc în atenție mai multe proiecte sociale ale eparhiei.
Citește interviul integral pe site-ul oficial al Episcopiei Italiei.
Vezi și Cum conviețuiesc românii cu italienii: Realitatea la zi, prin ochii Episcopului Siluan
Foto: arhiva Basilica.ro
