Militarii din Garnizoana Sfântu Gheorghe s-au pregătit pentru defilările de Ziua Eroilor. Acestea încep joi dimineață la Monumentul Ostașului Român din Sfântu Gheorghe și vor continua și în alte orașe și comune din județul Covasna. Lista lor arată cât de multe sacrificii au făcut românii pentru a apăra țara.
Spre deosebire de anul trecut, când festivitățile au fost în cadru restrâns, anul acesta ceremoniile sunt din nou deschise pentru public, cu respectarea măsurilor de distanțare socială și purtarea măștii în locurile aglomerate.
La evenimente vor participa reprezentanți ai administrației centrale și conducători ai instituțiilor publice.
Lista orelor și locațiilor pentru evenimentele comemorative arată că județul este împânzit cu oasele celor care și-au dat viața pentru România:
09:00
Monumentul Ostașului Român din Sfântu Gheorghe
11:00
Monumentul Ostașului Român din Covasna
Monumentul Eroilor din Întorsura Buzăului
Cimitirul Eroilor din Dobolii de Jos, comuna Ilieni
Monumentul Eroilor Jandarmi din comuna Aita Mare (cu participarea Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gheorghe Doja”)
Troița Generalului Grigore Bălan din comuna Arcuș (cu participarea Batalionului 22 Vânători de Munte ”Cireșoaia” din Sfântul Gheorghe)
Monumentul „Locotenent Păiș David” din Sfântu Gheorghe (cu participarea Batalionului 22 Vânători de Munte ”Cireșoaia”)
Monumentul Ostașilor Români din Aita Seacă, comuna Bățani (cu participarea Inspectoratului Județean de Poliție Covasna)
12:00
Monumentul Eroilor din Sita Buzăului
12:30
Troița Eroilor Neamului de la Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Târgu Secuiesc
Cimitirul Eroilor din Araci, comuna Vâlcele
13:00
Monumentul Eroilor din comuna Barcani
14:00
Cimitirul Eroilor din comuna Brețcu
Monumentul Eroilor din comuna Dobârlău
Ziua Eroilor este comemorată în fiecare an în toată țara de Ziua Înălțării Domnului. Sărbătoarea este dedicată memoriei celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și întregirea neamului.
Foto credit: Revista Forțelor Terestre (arhivă)