Catedrala din Huşi îşi va sărbători ocrotitoarea: Sf. Mc. Chiriachi

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, sărbătorită în fiecare an la data de 7 iulie este, alături de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitoarea Catedralei Episcopale din Huși.

În lăcaşul de cult se află mâna stângă a sfintei muceniţe care a fost adusă de la muntele Athos în anul 1787 de Episcopul Iacob Stamati.

Programul hramului

Vineri, 06 iulie

Ora 17.00 – Vecernia Mare și Litia în Catedrala Episcopală. Slujbă va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

Ora 19.00 – Procesiune în Municipiul Huși cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, pe următorul traseu: Catedrala Episcopală – str. Mihail Kogălniceanu – str. 1 Decembrie – str. A.I. Cuza (Lukoil) – str. Ștefan cel Mare –  Catedrala Episcopală.

Sâmbătă, 07 iulie

Ora 09.30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Catedrala din Huși

Biserica a fost construită de Sfântul domnitor Ştefan cel Mare în anul 1495, în cadrul curţii domneşti. A funcţionat de-a lungul timpului ca mănăstire şi catedrala episcopală, începand din anul 1598.

Monumentul istoric a fost reconstruit în secolele XVIII – XIX, iar astăzi se mai păstrează doar urmele temeliilor şi pisania din vremea marelui voievod.

Biserica a fost avariată de cutremurul din 1692, incendiată şi jefuită în 1711 de tătari şi a fost reclădită în perioada 1753 – 1756 de episcopul Inochentie, cu ajutorul domnitorului Matei Ghica.

Foto credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…