2015 – anul în care cunoaștem mai bine viața parohiei

Fie că e vorba de perioada primelor veacuri creștine, fie de cea actuală, chiar dacă are patru suflete sau zece mii, parohia a fost și rămâne expresia vizibilă a comuniunii creștinilor ortodocși. Ea are în centru biserica, locașul de închinare, unde oamenii se botează, se cunună, își prohodesc rudele și apropiații și în care își construiesc viața spirituală. Mai mult, pentru creștinii din Diaspora, parohia e și expresia identității naționale pe care Biserica o păstrează și o cultivă. Iar cel care are grijă ca oamenii să rămână uniți în credința lor este preotul, părintele duhovnicesc al oricărei comunități ortodoxe din lume.

Deși preotul îndeplinește același rol și la sat, și la oraș, problemele și abordările sunt diferite. În primul rând, într-o parohie de oraș sunt de regulă mai mulți preoți. Preotul poate săvârși, la cererea credincioșilor, mai multe slujbe.

Patriarhia Română are, în țară, peste 13.000 de parohii și filii.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…