Delegație a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului la Stuttgart

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului derulează de 20 de ani un parteneriat ecumenic cu Episcopia Evanghelică Luterană din Württemberg, Germania, în cadrul căruia se desfășoară numeroase activități, între care o pondere însemnată o au cele filantropice și de asistență socială. În perioada 29-31 iulie, la Stuttgart, a avut loc o întâlnire aniversară la care a fost prezentă o delegație a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Pentru a sărbători cei 20 de ani de parteneriat ecumenic practic între Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Biserica Evanghelică din Württemberg, partenerii germani, prin Episcopul Frank Otfried July, au organizat o întâlnire aniversară la Stuttgart, în zilele de 29-31 iulie. La această întâlnire a participat Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de o delegație formată din 10 membri, implicați direct în acest parteneriat.

Programul manifestărilor a debutat marți, 29 iulie, când au avut loc câteva vizite de lucru și de protocol, între care întâlnirea cu ministrul federal pentru probleme și afaceri europene Peter Friedrich, o vizită la Societatea evanghelică din Stuttgart, care se ocupă cu probleme sociale contemporane, în special cele referitoare la imigrație, la Asociația Internațională pentru tineret, precum și la Parohia Ortodoxă Română din Stuttgart, unde este paroh Mihai Bratu.

Bilanț și momente festive la Stuttgart

Miercuri, 30 iulie, într-o clădire a serviciului diaconic al Bisericii Evanghelice din Stuttgart, a avut loc o întâlnire de lucru cu mai multe secțiuni, în care s-a făcut un bilanț a ceea ce s-a realizat până acum, dar și propuneri pentru proiectele de viitor.

Pe partea colaborării dintre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj și Institutul Teologic Pedagogic din Stuttgart au raportat pr. prof. Ștefan Iloaie și prof. Stefan Hermann, secondat de prof. Norbert Collmar.

Un sector important vizat în cadrul acestei întâlniri a fost misiunea socială, abordată, din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, de consilierul misionar-social Liciniu Câmpean și de Gabriela Trâmbițaș – din partea Societății Femeilor Ortodoxe din Cluj -, iar din partea Episcopiei Luterane, au participat Peter Ruf (Diakonia – Württemberg) și Carmen Treffingerm, reprezentantă a instituției din Stuttgart.

Pentru sectorul misiunii cu tineretul, din partea eparhiei române au fost prezenți inspectorii pe probleme de tineret de la nivelul județelor Cluj și Bistrița-Năsăud, respectiv Radu Copil și pr. Tudor Mudure, iar din partea Episcopiei Luterane pastorul Hans Joachim Janus (Fundația Tineretului Evanghelic).

În partea a doua a zilei de miercuri a fost organizat un moment festiv, dedicat acestui parteneriat, în cadrul căruia IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Episcopul evanghelic Frank Otfried July, prin cuvântările lor, au realizat un bilanț, dar și o prognoză a viitorului acestor relații, care se doresc a fi prolifice pentru ambele părți. IPS Părinte Mitropolit Andrei, în semn de prețuire pentru această bună colaborare, a acordat Episcopului luteran Frank Otfried July distincția cea mai înaltă a Mitropoliei, „Crucea Transilvană”. În final, consilierului cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pr. Bogdan Ivanov, a prezentat succint rezultatele parteneriatului în decursul celor 20 de ani.

Viața spirituală și filantropia

În mesajul său, IPS Mitropolit Andrei a subliniat caracterul practic al parteneriatului ortodox-luteran, insistând asupra necesității înaintării, alături de lucrarea socială, a dialogului teologic: „Comunitatea din Württemberg ne-a ajutat să deschidem postul de radio „Renașterea”, a sprijinit activitățile organizațiilor de tineret, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, lucrările edilitare de la Mănăstirea Piatra Fântânele, Organizația Femeilor Ortodoxe din Cluj-Napoca și alte proiecte filantropice susținute de asociațiile „Christiana” și „Filantropia Ortodoxă”. Credem că, la rândul nostru, le-am oferit fraților germani posibilitatea de a lua act de spiritualitatea ortodoxă, de a participa la viața noastră liturgică și duhovnicească. Este foarte importantă implicarea socială, dar primează viața spirituală, care dă consistență slujirii caritative. Parteneriatul nostru s-a axat mai mult pe ecumenismul practic, dar nu putem uita, totuși, dorința Mântuitorului din Rugăciunea Arhierească: ca toți să fie una (Ioan 17, 21)”.

Comentarii Facebook


Știri recente