Centrul de Presă Basilica a încheiat un protocol de colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Patriarhia Română, prin Centrul de presă Basilica, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au încheiat un protocol de colaborare pentru a sprijini persoanele care au nevoie de tratament oncologic. Acordul a fost semnat marți…
Scriitorul Andrei Breabăn, distins cu Ordinul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Mitropoliei Basarabiei
Originar din județul Suceava, scriitorul și cercetătorul Andrei Breabăn a fost distins săptămâna trecută cu Ordinul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, gradul 3, al Mitropoliei Basarabiei, pentru eforturile în slujba Bisericii. Distincția i-a fost înmânată…
Expoziție de artă religioasă, la 30 de ani de existență a Asociației Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare
Asociația Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare (AFAPRR) a Uniunii Artiștilor Plastici din România desfășoară „Anuala de artă religioasă – Ediție aniversară la 30 de ani” la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din…
PS Atanasie de Bogdania le-a explicat românilor din Scoția care sunt semnificațiile Ungerii din Betania
În Duminica Floriilor, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Tuturor Sfinților Celți” din Kilninian – insula Mull, Scoția. Preasfinția Sa a amintit de anumite momente premergătoare Răstignirii și Învierii Domnului,…
Pr. Gheorghe Holbea: În această săptămână vedem că viața noastră nu este o tragedie a celor aruncați în lume fără un rost
Preotul Gheorghe Holbea, prodecanul responsabil cu activitatea studențească și internaționalizarea de la Facultatea de Teologie din București, a vorbit la Denia de luni seară de la Catedrala Patriarhală despre lecțiile pe care le primim în…