90 ani de la înființarea Patriarhiei Române

Pe 4 februarie se împlinesc 90 ani de la înființarea Patriarhiei Române. La această dată, în anul 1925, Sfântul Sinod, întrunit la Bucureşti, lua hotărârea înfiinţării Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul care a dus la această ridicare în rang a Bisericii a început însă imediat după Marea Unire din anul 191, informează TRINITAS TV.

Pentru a da expresie deplină unificării statale, în fruntea Bisericii Ortodoxe Române a fost ales ca mitropolit primat episcopul Caransebeşului, Miron Cristea. Învestirea şi înscăunarea noului mitropolit primat au avut loc la 19 decembrie 1919.

Numărul total al eparhiilor ajunsese la 18, iar cel al credincioşilor, la 14 milioane. România a devenit a doua ţară ortodoxă ca număr de credincioşi.

La sfârşitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest fel, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naţionale Române. Documentul a fost semnat apoi de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de arhiepiscopul Gurie al Chişinăului şi de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului şi Ilarie al Constanţei.

Propunerea a fost adusă pe Ordinea de zi a Sfântului Sinod, în şedinţa din 4 februarie 1925, condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului.

În urma tuturor luărilor de cuvânt, învăţatul episcop Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înfiinţare al Patriarhatului românesc“. Cu acest prilej s-a amintit de rolul important al Ortodoxiei româneşti de-a lungul istoriei.

În încheierea istoricei întruniri sinodale, a luat cuvântul Mitropolitul primat Miron, care a adresat mulţumiri tuturor celor ce pregătiseră înfiinţarea Patriarhiei. De asemenea, a prezentat câteva gânduri ce urmau să constituie un adevărat program al anilor de patriarhat. Printre aceste dorinţe se număra şi aceea de a înălţare a unei Catedrale, în concordanţă cu rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.

Înfiinţarea Patriarhiei Române a fost apoi recunoscută şi aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat şi Camera Deputaţilor. La 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.

La 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.

Într-un cadru solemn, înscăunarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc la 1 noiembrie, în acelaşi an.

Comentarii Facebook


Știri recente