9 februarie 1950 – Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veșnice la Roman

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul s-a născut la 14 mai 1873 în familia preotului Vasile și a presbiterei Eufrosina Mircea din localitatea Ruginoasa, județul Neamț, primind la botez numele Ioan. A făcut studii elementare la Școala Primară din Piatra Neamț, apoi gimnaziul la Roman. Între anii 1888-1892 urmează cursul inferior al Seminarului Teologic Ortodox din Roman. Activează timp de un an ca învățător la școala din satul Marginea – Războieni, județul Neamț. Între anii 1893-1897 urmează cursul superior al Seminarului Teologic Ortodox ‘Veniamin Costachi’ din Iași, iar doi ani după absolvire activează ca învățător și apoi pedagog la Seminarul Ortodox din Roman. Între 1899-1904 urmează cursurile Facultății de Teologie din București, având ca prieten apropiat și coleg pe Victor Puiu (viitorul mitropolit Visarion Puiu). În timpul studiilor universitare, la 28 octombrie 1902 se călugărește la Roman, primind numele de călugărie Ilarion, fiind hirotonit ierodiacon, la numai trei zile, de episcopul Gherasim Safirin. În anul 1903 a fost numit mare eclesiarh al Catedralei episcopale din Roman, iar pe 30 ianuarie 1905 a fost hirotonit ieromonah pe seama catedralei, de episcopul Gherasim Safirin, care-i va acorda și distincția de protosinghel. Patru ani mai târziu primește rangul de arhimandrit, iar la 1 ianuarie 1910 a fost numit prin decret regal egumen la Mănăstirea Precista Mare din Roman. Pe data de 6 iunie 1922 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului cu titlul ‘Băcăuanul’. În perioada 1 februarie-1 iunie 1923, după retragerea episcopului Teodosie Atanasiu, pe caz de boală, este numit locotenent de episcop. Pe 14 aprilie 1923 este hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Iași de mitropolitul Pimen al Moldovei, în prezența unui sobor de arhierei, preoți și diaconi. Publică mai multe zeci de articole și studii teologice în revista ‘Cronica Romanului’. A sfințit zeci de biserici, hirotonind nenumărați preoți și diaconi. Pe 4 ianuarie 1937 l-a hirotonit ierodiacon pe tânărul Teoctist Arăpașu (viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). Pe 9 februarie 1950 s-a stins din viață, fiind înmormântat în incinta Centrului eparhial Roman, alături de episcopul Lucian Triteanu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel le recomandă clericilor bucureșteni modelul sfinților tămăduitori: O sursă inepuizabilă de inspirație

La deschiderea Conferinței pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, Patriarhul Daniel le-a recomandat slujitorilor altarului modelul sfinților tămăduitori ca fiind o „o sursă inepuizabilă de inspirație pentru pastorația contemporană”. Potrivit Preafericirii Sale, modelul sfinților tămăduitori…