Azi, 8 septembrie, se împlinesc 90 de ani de la nașterea duhovnicului pe care l-a avut Mănăstirea Cetățuia din Iași, părintele protosinghel Teofan Merlă, un neobosit mărturisitor al iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, un monah răbdător și smerit.
La Mănăstirea Cetățuia a viețuit, discret, un mare duhovnic al Iașului și al Moldovei, părintele protosinghel Teofan Merlă. A fost duhovnicul, rugătorul și povățuitorul întru Hristos a multor credincioși, vreme de mai bine de 50 de ani. S-a născut la 8 septembrie 1921, din părinții Maria și Vasile Merlă, în satul Tătărăni, comuna Ferești, județul Vaslui. A fost al nouălea din cei unsprezece frați ai familiei Merlă. De copil mergea cu mama lui la Mănăstirea Dobrovăț din județul Iași, ceea ce l-a influențat, mai târziu, să aleagă viața monahală. A venit la Cetățuia la vârsta de 27 de ani, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, ca o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru faptul că a scăpat cu viață. A lucrat cu muncitorii la via mănăstirii, a fost paznic și apoi pivnicer. După trei ani de ascultare, a fost tuns în monahism, iar tânărul Toader a primit numele de Teofan. După un an, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost hirotonit diacon, apoi, la 8 noiembrie, de sărbătoarea Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii Cetățuia. A slujit Sfânta Liturghie, a așteptat credincioșii în ușa sfântului altar pentru a le da sfat pentru viața lor duhovnicească, a fost iubitor al rugăciunii și al liniștii. Așa s-a format părintele Teofan, într-un duh de rugăciune, continuând tradiția cuvioșilor de demult, care L-au iubit pe Dumnezeu mai mult decât s-au iubit pe ei înșiși. ‘Duhovnicul – ne spunea părintele Teofan – păstrează în tăcere virtuțile și mustră în ascuns, iartă pe toți cei care se căiesc și-i iubește, în ciuda păcatelor și neputințelor lor. Nu iubește păcatul lor, dar pe ei îi iubește’, așa spunea părintele Teofan, un ales păstor de suflete.
Mulți ucenici, în prezent stareți și monahi, i-au urmat exemplul
„Să găsiți cele mai bune căi de a sădi în tineri învățătura lui Hristos!”
Prin harul lui Dumnezeu și cu rugăciuni permanente, pe cei bolnavi îi bucura de sănătate, pe cei triști îi întorcea acasă cu gânduri bune și pe cei săraci îi miluia. În fiecare zi îl vedeam citind Paraclisul Maicii Domnului, așa cum făcea și în timpul războiului, când, văzând moartea la tot pasul, citea paraclisul dintr-un carnețel scris de el, purta o iconiță cu Acoperământul Maicii Domnului și o cruciuliță într-un buzunar, în dreptul inimii. Stătea de dimineață până seara în biserică, cerea binecuvântare și de la frații mănăstirii, iar după sfârșitul slujbei de seară își cerea iertare de la toți. A ascultat sub epitrahil păcatele oamenilor, i-a îndrumat în bine pe mulți, iar drept răsplată, la cei aproape 85 de ani pe care îi avea când a trecut la Domnul, devenise cunoscut și iubit de mulți credincioși din Iași și din orașele învecinate. Părintele Teofan a ajutat mulți tineri să urmeze o școală, le-a cumpărat haine și cărți, iar ucenicilor preoți le-a dăruit primul veșmânt, primul Liturghier și primul set de sfinte vase. Cu toții păstrăm imaginea unui monah milostiv, rugător, veghetor la buna desfășurare a slujbelor în biserică, cu mulți ucenici care i-au urmat exemplul vieții și care sunt în prezent stareți și monahi de nădejde pentru Biserică.
Cele trei mari virtuți care i-au împodobit viața
Ca un pelerin care pleacă pregătit la întâlnirea cu Dumnezeu, așa a plecat în veșnicie, în dimineața zilei de 11 februarie 2006, duhovnicul Mănăstirii Cetățuia. Cei care l-au cunoscut pot spune că avea trei mari virtuți, care i-au împodobit viața: credința ortodoxă, păstrată cu sfințenie de-a lungul întregii vieți, smerenia inimii și dragostea față de Dumnezeu și față de oameni. Avea chipul blând, pătrunzător și luminos, vindecător și aducător de multă pace. Neuitat de credincioși, de monahii și preoții pe care i-a format, monahul și duhovnicul Teofan al Mănăstirii Cetățuia petrece în veșnicie în împărăția lui Dumnezeu, pe care L-a iubit și L-a slujit din tinerețile sale.
La înmormântare, Preafericitul Daniel, pe atunci Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a trimis un cuvânt de condoleanțe mănăstirii și celor prezenți, în care sublinia faptul că: ‘asemenea lucrurilor de mare preț pe care le păstrăm cu grijă, tot așa vorba plină de duh, înțelepciunea și modul de viață al părintelui Teofan nu pot fi uitate de cei care l-au avut duhovnic’.
La mormântul părintelui Teofan, cât timp arde o lumânare, mulți își recapătă pacea, liniștea, puterea de iertare și curajul de a merge mai departe. Bunul Dumnezeu să-l așeze după vrednicia lui în rândul celor drepți, să ne fie în continuare rugător, iar noi să-i respectăm sfaturile și să-l avem în minte permanent. (Monahul Dosoftei Jitaru – muzeograf, viețuitor al Mănăstirii Cetățuia)
La Mănăstirea Cetățuia s-a tuns în monahism patriarhul Justinian Marina
Părintele protosinghel Teofan Merlă, ca și duhovnicii timpului său, a avut în comun sfințirea vieții ca dar al Sfântului Duh, pe care a cultivat-o prin credință statornică și viețuire ireproșabilă.
Dintre acești duhovnici amintesc pe părintele Ghedeon, fost egumen la Mănăstirea Horăicioara. Părintele Ghedeon a devenit monah în obștea Mănăstirii Cetățuia în anul 1937, pe 30 octombrie, fiind frate de călugărie cu marele duhovnic de la Schitul Bucium, părintele Ieronim Gagea, consăteanul său.
Câțiva ani mai târziu, la data de 11 august 1945, se tundea în monahism la Mănăstirea Cetățuia preotul Ioan Marina, primind numele Justinian, care, din mai 1948 și până în 26 martie 1977, va fi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În 1959, regimul comunist din România, prin Decretul 410, din 28 octombrie, a dat o lovitură grea Bisericii Ortodoxe Române. Respectivul decret permitea să rămână în mănăstiri numai monahii care depășeau vârsta de 55 de ani, iar în mănăstirile de călugărițe numai maicile care depășeau vârsta de 50 de ani, precum și cei cu studii teologice superioare, cei care renunțau la pensie și cei grav bolnavi. Mii de monahi și monahii au fost nevoiți să părăsească atunci mănăstirile. Acest exod forțat a fost o adevărată dramă a monahismului românesc și a vieții duhovnicești.
Din Mănăstirea Cetățuia au plecat 11 călugări care au apucat drumul pribegiei. Printre aceștia a fost și părintele Teofan Merlă. Au mai rămas doar 5 călugări, aceștia îngrijindu-se de slujbele zilnice, ei ducând mai departe și ostenelile muzeului și ale gospodăriei. Din anul 1968, stareț pentru o perioadă de 26 de ani a fost părintele arhimandrit Mitrofan Băltuță, născut la 18 iulie 1927, în satul Nicolae Bălcescu, comuna Flămânzi, județul Botoșani. Tot în acest timp a viețuit aici și părintele Gherontie Țurcanu, fost econom. Puterea exemplului personal, hărnicia mâinilor, a minții și a cuvântului au făcut din ei monahi cu trăire autentică și mărturisitori ai credinței ortodoxe. Viața lor a fost ca și aceea din sinaxare.
