4 martie 1934 – A trecut la cele veșnice 1934 în Răcari, jud. Dâmbovița, negustorul, filantropul și ctitorul de Biserici Iorgu Dumitrescu. Stabilit în Răcari, devine unul dintre cei mai importanți negustori din zonă, cunoscut sub numele de Iorgu Grecu datorită relațiilor sale comerciale cu negustori de origine greacă. S-a remarcat printr-o importantă activitate misionară, concretizată în special în acțiuni filantropice, ctitoriri de locașuri de cult, dar și în editarea de cărți duhovnicești. Pe plan ctitoricesc notăm: Biserica „Sf. Nicolae” – Ghimpați (1879); Biserica „Sf. Petru și Pavel” – Mircea Vodă (1886-1892); Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” – Răcari (1894), Biserica „Sf. Nicolae” – Țepeș Vodă (1896), Biserica „Sf. împărați Constantin și Elena” – Slobozia Moară (1896-1897); Biserica „Sf. Treime” – Gulia (1898-1899); Biserica „Sf. Nicolae” – Românești (1900); Biserica „Sf. Nicolae” – Tomșani; Biserica din Fundu Parului; Paraclisul „Izvorul Tămăduirii” – Bâldana; Biserica din Lungulețu; Biserica din Crevedia; Biserica din Dârza; Biserica din Broșteni (Produlești); Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Răcari (terminată și sfințită în 1964 de patriarhul Justinian Marina), toate acestea aparținând azi Eparhiei Târgoviștei. În anul 1890 a contribuit cu fonduri la repictarea Bisericii „Brezoianu” din București, lucrare pe care au împlinit-o pictorii Ștefan Luchian (1868-1916) și Constantin Artachino (1870-1954) între anii 1899-1901 (Biserica a fost demolată în timpul regimului comunist). A tipărit pe cheltuiala sa în peste 250.000 de exemplare, cu binecuvântarea Sfântului Sinod: „Viețile Sfinților” (1898), „Minunile Maicii Domnului” (1899), „Mântuirea păcătoșilor”.
Liturghia Darurilor, oficiată la Viena pentru 80 de elevi de diferite naționalități
La inițiativa profesorului lor de religie, pr. Emanuel Nuțu, de la Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, 80 de elevi ortodocși de diferite naționalități au participat miercuri la Liturghia Darurilor înainte sfințite. Slujba a…
Profesori de la Seminarul Dorohoi le-au vorbit basarabenilor despre Maica Domnului ca maică a durerii care înțelege suferința noastră
Vasile Postolachi, profesor de dogmatică la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, și Răzvan-Gabriel Sarafim, profesor de muzică la aceeași instituție, au susținut miercuri, la Lipcani, Republica Moldova, conferința „Maica Domnului – Maica Durerii…
Episcopul Lucian a sfințit un nou centru de servicii sociale în eparhie
Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat joi slujba de sfințire a Așezământului de servicii sociale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Oțelul Roșu, oraș în care eparhia oferă servicii sociale din 2015. De asemenea, ierarhul a binecuvântat și…
Spitalul Floreasca a aniversat 90 de ani de la înființare printr-o conferință științifică la Palatul Patriarhiei
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală a organizat vineri la Palatul Patriarhiei un eveniment științific aniversar cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființare. Intitulat „Spitalul Clinic de Urgență București – 90…
București: Vreme favorabilă pentru Pelerinajul de Florii
În pofida răcirii accentuate și a precipitațiilor din ultimele zile, vremea se va îmbunătăți la finalul săptămânii, când are loc Pelerinajul de Florii. Prognoza meteo pentru București arată că sâmbătă vor fi maximum 23 de…