35.000 de persoane la Iași, de Sf. Parascheva. Mitropolitul Teofan a îndemnat la rugăciune pentru frații ucraineni

După doi ani în care s-a desfășurat cu restricții, sărbătoarea Sfintei Parascheva a adus anul acesta mulțimi impresionante de pelerini la Iași. În cadrul manifestărilor au fost evidențiate persoanele care au sprijinit refugiații și s-a cerut rugăciune pentru frații ucraineni.

Momentul central a fost în mod firesc Liturghia, oficiată vineri de 26 de ierarhi între care și invitați din Grecia, Bulgaria, Siria și Tanzania. Aproximativ 35.000 de credincioși au participat la slujbă în curtea Ansamblului Mitropolitan și pe Bulevardul Ștefan cel Mare, în timp ce alte 15.000 așteptau la rând pentru a cinsti sfintele moaște.

Predica de la Sfânta Liturghie a fost rostită de Mitropolitul Gheorghios de Kitrus, Katerini și Platamonas din Biserica Ortodoxă a Greciei. Mitropolitul grec le-a spus celor prezenți că „pelerinajul ca scop în sine nu ne mântuiește” și a explicat că „pelerinajul autentic se împlinește prin moartea patimilor, a egoismului și a sentimentului că totul se abordează prin cunoaștere rațională”.

Înainte de momentul împărtășirii credincioșilor, Mitropolitul Teofan a oferit distincția „Crucea Sfântului Iosif cel Milostiv” unor preoți și mireni care s-au implicat ajutorarea în refugiaților din Ucraina.

În cadrul ceremoniei, Mitropolitul Teofan a subliniat legătura frățească și duhovnicească dintre poporul român și cel ucarinean:

„Unul dintre cei mai mari sfinți pe care îi cinstește poporul român, Sfântul Paisie de la Neamț, ale cărui sfinte moaște sunt așezate împreună cu moaștele Sfintei Parascheva spre închinare, s-a născut în Poltava, în Ucraina, nu departe de frontul sângeros care se desfășoară nemilos, iată, de multe luni de zile. Și unul dintre cei mai mari sfinți pe care-i cinstesc ucrainenii este un român de aici, din Moldova, din Iași, Sfântul Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. Sunt sfinți care au unit cele două popoare de-a lungul vremii pentru că Dumnezeu ne-a așezat să fim aici, împreună”.

Nu este armă mai importantă decât rugăciunea

„Noi suntem aici, ne bucurăm de hram, de pace. Avem și noi încercările noastre, dar în comparație cu ceea ce se întâmplă nu departe de noi, acestea sunt nimic sau aproape nimic”, a spus ierarhul.

„Nu putem împlini noi prea multe lucruri. Dumnezeu de sus și mai marii lumii de jos pot, în cele din urmă, să împlinească mult. Dar mult putem împlini și noi”, a continuat IPS Teofan, „căci nu este vreo armă mai importantă decât rugăciunea”.

„De aceea, pe lângă rugăciunea pe care o adresați lui Dumnezeu pentru dumneavoastră, pentru membrii familiei, amintiți-vă seara la rugăciune de chipul celor care au căzut sub bombe, de mamele lor de acasă, de soții și de prunci”.

„O rugăciune, o metanie, un psalm pot aduce mult, chiar foarte mult pentru cele care se întâmplă acolo, rugându-L pe Dumnezeu să vină cu mâna Sa ocrotitoare apărându-ne și pe noi și pe ei de urgia cea nemiloasă a războiului”, a îndemnat Mitropolitul Teofan.


Numărul celor care au ajuns la racla Sfintei Parascheva în acest pelerinaj a depășit 180.000. Pelerinajul continuă până duminică seara, iar dacă fluxul de pelerini va fi încă mare, aşezarea raclei cu sfintele moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente