3 martie: Ziua mondială a scriitorilor

Ziua mondială a scriitorilor este celebrată anual în data de 3 martie. Ziua a fost instituită în 1986 de English Pen Club, informează Agerpres.

Acest club a evoluat într-o asociaţie mondială a scriitorilor şi jurnaliştilor. Este cea mai veche organizaţie de apărare a drepturilor omului şi literară din lume.

Clubul Internaţional Pen a fost înfiinţat în 1921, la Londra, pentru a promova prietenia şi sprijinul intelectual printre scriitorii de pe mapamond.

Chiar dacă acronimul asociaţiei face referire la poeţi, eseişti şi romancieri, sunt incluşi scriitori ai tuturor formelor literare, jurnalişti şi istorici.

PEN Clubul Român

A fost creat în 1923 şi a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu.

Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu s-au numărat printre membrii clubului de-a lungul timpului.

Centrul PEN Român a fost reînfiinţat în şedinţa din 11 septembrie 1990, prilej cu care numeroşi scriitori români, înscrişi pe baza unei declaraţii, îşi exprimau acordul faţă de prevederile stipulate în Carta PEN, care era în vigoare din 1921.

La nivel internaţional, sunt centre ale acestei organizaţii de profil în peste 130 de ţări.

Foto credit: pexels.com


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro. 

Comentarii Facebook


Știri recente