29 aprilie 1966 – A trecut la cele veșnice în Iași preotul și profesorul de teologie Iordăchescu Cicerone

29 aprilie 1966 – A trecut la cele veșnice în Iași preotul și profesorul de teologie Iordăchescu Cicerone. Studii la Seminariile teologice din Roman și Iași (finalizate în 1903), apoi Facultatea de Teologie din București (1904-1908); licențiat în Filosofie la Universitatea din Iași (1915). Secretar al Seminarului Teologic „Sf. Andrei” și preot la biserica „Sf. Voievozi” din Galați (1908-1909); preot la Catedrala mitropolitană și profesor la Seminarul „Veniamin” din Iași (1909); superior al capelei ortodoxe române din Baden-Baden (1909-1913); cu studii la Universitățile din Strasbourg (1909- 1911) și Freiburg (1911-1913); preot la biserica Bărboi din Iași (1913-1916; 1919-1921), confesor militar (1916-1917); superior al bisericii ortodoxe române din Paris (1917-1919); profesor de Limba engleză la Liceul Național din Iași, profesor de Filosofie și Pedagogie la Seminarul „Veniamin” din Iași (1921-1927); director al Seminarului (1925-1927), consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, profesor de Istoria Bisericii Vechi și Patrologie la Facultatea de Teologie din Chișinău (1927-1941); decan (1930-1932), apoi la Facultatea din Cernăuți- Suceava (1941-1947), unde a fost un timp decan. Autor al unor studii de Filosofie creștină și Patrologie, traduceri patristice ș.a.

Lucrări: Istoria dogmelor ca disciplină teologică și premisele ei (1912), Sfântul Ioan Damaschin. Studiu patristic (1912); Teoria judecății. Studiu logico-epistemologic (1927), Romantismul religios (1929); Istoria vechii literaturi creștine (3 volume, 1934, 1935, 1940 – socotită primul tratat de Patrologie în limba română; reeditată la Iași în 1996), Însemnări din anii 1916-1919. Din primul an al Războiului de reîntregire. 1916-1917 (1937). Traduce din limba greacă Omiliile duhovnicești ale Sf. Macarie Egipteanul (1931).

Comentarii Facebook


Știri recente