28 de turişti străini au participat la o seară duhovnicească la Milcoveni

28 tineri din 6 ţări, aflaţi în tabăra de vară de la Milcoveni, au participat săptămâna aceasta la o seară duhovnicească în biserica din localitate.

Părintele paroh Adrian Nacu le-a oferit turiştilor date despre construcţia şi pictarea bisericii, precum şi informaţii privind lucrările de restaurare.

De asemenea, le-a explicat câteva aspecte referitoare la cultul divin public şi rolul clericului în oficierea Sfintei Liturghii.

La final, tinerii au adresat întrebări despre cultul creștin ortodox, iar părintele le-a vorbit despre Taina Sfântului Botez, a Euharistiei şi ritualul înmormântării.

Tabăra de la Milcoveni

În localitatea Milcoveni, în vechea clădire a Cazarmei, se desfăşoară diferite activităţi cu tineri de peste hotare. Tinerii care participă la aceste proiecte manifestă interes să descopere lucruri noi cu privire la credinţa ortodoxă şi viaţa oamenilor ortodocşi din satele rurale.

Coordonatorul proiectului şi translatorul grupului, Claudiu Pamfil a precizat că tinerii provin anul acesta din Turcia, Franţa, Italia, Ungaria şi Bulgaria.

Ei petrec 7 zile în Milcoveni „pentru a afla detalii despre rata de somaj din această zonă, unde îşi pot desfăşura activitatea oamenii din mediul rural, ce înseamnă să locuieşti aici şi cum ai putea să îţi găseşti un loc de munca”.

Tabăra de anul acesta face parte din proiectul  cu tema „Unemployment”.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente