27 octombrie 1910 – s-a născut academicianul Alexandru Elian

Savantul teolog acad. Alexandru Elian s-a născut la 27 octombrie 1910, în București. A urmat școala primară și cursurile liceului „Spiru Haret”, luându-și bacalaureatul în 1928. În cadrul Universității București studiază istoria și filozofia, devenind licențiat în ambele discipline în 1932. În perioada 1932-1934 studiază la Paris, ca membru al Școlii Române de la Fontenay aux Roses. Întors în țară, își începe activitatea didactică și științifică într-o instituție a Bisericii, funcționând în anul scolar 1935-1936 ca profesor suplinitor de latină și franceză la Seminarul Central din București. În toamna anului 1936 este numit asistent la Catedra de Bizantinologie de la Facultatea de Litere ( 1936-1940) și bibliotecar la Biblioteca Academiei Române, secția manuscrise ( 1936-1956). Din 1937 funcționează și ca profesor de paleografie greacă la Școala Superioară de Arhivistică din București, unde va activa pâna în 1948. În anul 1938, își susține teza de doctorat în Bizantinologie, intitulată „Doi umaniști greci din secolul al XVI-lea în Italia”. În anul 1948 este transferat de la Școala Superioară de Arhivistică la Facultatea de Istorie, ca profesor titular de Bizantinologie, unde ramâne până la desființarea acestei catedre în 1952. În perioada anilor 1956-1968, Prof. Alexandru Elian a fost șef de sector, iar mai apoi șef de secție, la Institutul de Istorie al Academiei Române. Începând cu luna septembrie 1956, la invitația Patriarhului Justinian, care înființează în mod special la Institutul Teologic Universitar din București Catedra de Bizantinologie, va preda timp de aproape doua decenii ( pâna în 1975), cursuri despre istoria și spiritualitatea bizantină. A fost distins cu premiul „Vasile Parvan” al Academiei Române, pe anul 1975, pentru volumul III din Fontes Historiae Dacoromaniae, iar de două ori a fost distins cu Crucea patriarhală pentru mireni. În martie 1991 a fost ales membru al Academiei Române.