2021, anul în care vom învăța să iertăm: Rezoluția propusă de Părintele Serafim, Scoția

Ieromonahul Serafim Aldea de la Mănăstirea Tuturor Sfințior Celți din Kilninian, Insula Mull, a publicat joi un video în care îi îndeamnă pe credincioși să adopte cea mai înțeleaptă rezoluție de Anul Nou: să învețe să ierte. „Nu se poate construi un viitor binecuvântat pe temelii otrăvite”, afirmă singurul monah orotodox din Arhipelagul Hebridelor.

„Tot ce-mi doresc mai mult în noul an pentru voi, pentru mine, pentru mănăstire și pentru întreaga lume, este un nou început”, spune monahul român.

Dar „nu putem construi o viață pe temelia resentimentelor. Nu putem construi o viață binecuvântată pe o fundație alcătuită din resentiment, ură și otravă, indiferent dacă acea otravă are justificările ei”, avertizează Părintele Serafim.

„Dacă nu reușim să depășim otrava pe care ne-o injectează lumea, ne vom lăsa în cele din urmă modelați de această otravă și vom deveni și noi înșine otrăvitori”, adaugă el.

„Haideți să adoptăm împreună o rezoluție pentru noul an. Haideți să decidem împreună ca în 2021 să nu permitem să fim definiți în niciun fel de ura și otrava din lume. Haideți să decidem noi, cei de la mănăstire, și voi, ca acest an să fie anul în care vom învăța să iertăm.”

„Să facem din acest an anul în care ne vom lăsa treptat modelați de iubirea și învățăturile lui Hristos și de tot ceea ce Dumnezeu nostru, Care este Iubire, ne-a învățat”, a spus părintele.

El a mai vorbit despre frumusețea care se ascunde în fiecare dintre noi și în dușmanii noștri.

„Dragii mei, este atâta frumusețe în lume, în fiecare dintre noi, fără excepție, chiar și în cei pe care îi credem complet căzuți și scufundați în păcat, chiar și în cei care ne rănesc sau ne fac rău dintr-un motiv sau altul: și aceștia sunt creaturi frumoase, și ei ascund în sine comoara care se ascunde și în noi – sunt și ei pecetuluiți cu chipul lui Hristos.”

Părintele Serafim și-a încheiat mesajul cu o binecuvântare pentru cei care îl privesc și pentru cei dragi ai lor – în viață sau plecați la Domnul, amintindu-le că „suntem cu toții în viață și uniți în Hristos”.

Povestea mănăstirii de pe Insula Mull

Mănăstirea Ortodoxă a Tuturor Sfinților Celți este prima mănăstire ortodoxă înființată în Insulele Scoției în ultima mie de ani. Ea este de fapt reînființată pe temeliile unei vechi mănăstiri ortodoxe din primul mileniu creștin. Biserica era dedicată sfinților Ninian și Cuthbert (sec. VII-VIII).

„În primul mileniu, când creștinismul era unul și nu exista niciun fel de ruptură între ortodocși și catolici, în aceste insule erau sute de mănăstiri, mii de călugări și de maici”, a povestit cu altă ocazie călugărul român.

Prima liturghie de pe Insula Mull a avut loc în 2011. Mănăstirea a fost preluată în 2010 de ortodocșii români de la o comunitate monastică benedictină.

Călugării benedictini urmau să mute în Anglia, iar Părintele Marcel Oprișan, actualul paroh al Parohiei Bârsana, județul Maramureș, pe atunci preot al comunității din Glasgow, i-a convins să le doneze românilor proprietatea.

Astfel s-a împlinit profeția Sfântului Colomba, un cuvios din secolul al VI-lea care a întemeiat o mănăstire în vecinătate, pe Insula Iona. Acesta prevestise că în vremurile de pe urmă vor veni alții, de alt neam, care vor readuce pe insulă cântarea călugărilor în locul tălăngilor vacilor scoțiene.

Părintele Serafim Aldea a fost tuns în monahism în anul 2005 la Mănăstirea Râşca. Este doctor în Teologie al Universității din Durham și are un master în Literatură engleză și Literatură comparată de la Universitatea din Warwick.

El se reculegea la mormântul Părintelui Sofronie Saharov de la Mănăstirea Essex din Anglia când Părintele Marcel Oprișan l-a sunat și i-a spus despre Mănăstirea din Kilninian, pe Insula Mull.

„Mă aflam chiar în cripta în care părintele este înmormântat și mă rugam pentru o direcție. Și Dumnezeu mi-a trimis biserica aceasta, complet abandonată, cu acoperișul ruinat, care necesita multă muncă și mulți bani”, a povestit Părintele Serafim.

Insula Mull este a doua ca mărime din cadrul Arhipelagului Hebridelor şi are o populaţie de 1000-2000 de oameni. Capitala este Tobermory (‘Fantana Mariei’, in cinstea Bunei-Vestiri), un sat de aproximativ 700 de locuitori.

Pe insulă se ajunge zburând până în Edinburgh, apoi conducând 3-4 ore până în portul de unde se iau vapoarele către Arhipelagul Hebridelor. Se mai merge o oră cu vaporul și se traversează insula spre partea opusă, către ocean, unde se află mănăstirea.

Pentru donații

PayPal & card bancar: https://mullmonastery.com/donate/

Pentru cecuri (SUA): American Friends of the Celtic Saints
3736 W County Rd 4, Berthoud, CO 80513

Magazinul online al mănăstirii se găsește aici.

Website: Mullmonastery.com
Facebook: Mull Monastery of All Celtic Saints
Youtube: Mull Monastery

Vezi și:

Comentarii Facebook


Știri recente