O corală din Suceava a câștigat 2 medalii de aur la o competiție internațională în Danemarca

Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina” din Suceava a câștigat două medalii de aur la prestigioasa competiție European Choir Games & Grand Prix of Nations, desfășurată la Aarhus, Danemarca.

Distincțiile au fost obținute la categoriile Champions C4 – Adult Choirs și Champions C9 – Folklore a cappella, corala suceveană fiind singura reprezentantă a României în concursul care a reunit 132 de coruri din 33 de țări de pe toate continentele.

Evenimentul este considerat cea mai mare competiție corală de pe continent, fiind organizat de Interkultur, lider internațional în organizarea de festivaluri și concursuri corale, după modelul Jocurilor Olimpice.

Alături de coruri de pe alte continente

Succesul vine după performanța din 2023, când corala suceveană a adus României primele două medalii de aur (la categoria cor mixt) de la World Choir Games din Coreea de Sud.

Pentru competiția din Danemarca, cei 33 de coriști s-au pregătit intens, sub conducerea muzicală a dirijorului Alexandru Semeniuc.

Componenta logistică, financiară și de organizare a fost gestionată de managerul coralei, Ionuț-Vichentie Ilisoi, alături de o echipă dedicată. Coriștii au susținut și un Concert al prieteniei în data de 29 iunie, alături de coruri din Hong Kong și Danemarca.

Performanța a fost posibilă cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local al Municipiului Suceava și al Consiliului Județean Suceava, alături de numeroși parteneri din mediul privat și sponsori care susțin excelența în domeniul muzical.

Foto credit: Corala „Ciprian Porumbescu”


Știri recente