2 aprilie 1908 – S-a născut în Laloșu, județul Vâlcea, preotul profesor Nicolae Petrescu. După cursuri liceale la Râmnicu-Vâlcea (1922-1927), urmează cursurile Seminariilor „Sf. Grigorie Decapolitul” din Craiova (1927-1930) și „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (1930-1931), ale Facultății de Teologie din București (1931-1935) și ale Seminarului Pedagogic Universitar din București (1936). Preot în Băile Olănești (1933-1938), profesor de Religie la Liceul din Gheorgheni (1938-1940), la liceele „Elena Cuza”, „Frații Buzești” și Colegiul „Nicolae Bălcescu”, toate din Craiova (1940-1948), apoi profesor de Istorie la aceleași licee (1949-1956; în anul școlar 1948-1949, a funcționat la Segarcea); profesor de Limbi clasice și discipline teologice la Seminarul Teologic din Mofleni-Craiova (1955-1977). Lucrări: Explicarea Apostolelor duminicale (1975); Omiletică (1977); Catehetică (1978); numeroase studii, articole sau traduceri (îndeosebi din Sfinții Vasile cel Mare și Sofronie al Ierusalimului) în diferite periodice bisericești, mai ales în Revista „Mitropolia Olteniei”. A trecut la Domnul în anul 2001 la Craiova.
Generalul Dan-Paul Iamandi a primit Ordinul „Credință și comuniune”, la trecerea în rezervă
Generalul Dan-Paul Iamandi a primit Ordinul „Credință și Comuniune” din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul trecerii sale în rezervă, după aproape 40 de ani de carieră militară. Festivitatea a avut…
București, capitala poeziei internaționale: Artiști din aproape 20 de țări vor participa la un festival literar
Bucureștiul va deveni, în perioada 14–20 septembrie, un punct de întâlnire pentru poeți și artiști din aproape 20 de țări, reuniți la Festivalul Internațional de Poezie București (FIPB). Potrivit unui comunicat de presă, tema din…
Omul poate avea multe și să fie gol lăuntric: Mitropolitul Antonie, despre tânărul bogat
„Omul poate avea multe și, totuși, să fie gol lăuntric”, a subliniat duminică Mitropolitul Antonie al Basarabiei despre tânărul bogat, în Parohia „Tuturor Sfinților Români” din orașul Florești, Republica Moldova. „Omul poate avea multe și,…
Editura Cuvântul Vieții a publicat un volum dedicat pr. Vasile Răducă la împlinirea vârstei de 70 de ani
Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a publicat recent un volum omagial dedicat părintelui Vasile Răducă, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, cu ocazia împlinirii vârstei de 70…
Sfinții Adrian și Natalia sunt ocrotitori spirituali pentru aproape 500.000 de români
Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt ocrotitori spirituali pentru 497.965 de români, potrivit datelor furnizate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor. Din totalul acestora, care poartă numele celor doi sfinți, 312.580 sunt bărbați, iar 185.385…




