19 ianuarie 2012 – Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord își sărbătorește ocrotitorul spiritual

Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord își sărbătorește astăzi, 19 ianuarie, ocrotitorul spiritual.

S-a născut la 9 mai 1977 în Căianu-Mic, jud. Bistrița-Năsăud. Studii la Seminarul Teologic „Sf. Mitropolit Dosoftei” din Suceava (1991-1996), continuate la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996-2000); cursuri de Studii Aprofundate, specializarea Teologie-Istorie în cadrul aceleiași Facultăți (2000-2001). În aprilie 2008 a obținut titlul de doctor în Teologie la Cluj-Napoca, beneficiind de o bursă de cercetare la Universitățile din Leeds și, respectiv, Durham (2004-2005). Secretar de cabinet în cadrul Arhiepiscopiei Clujului (1998-2003); tuns în monahism în iunie 2003, iar în perioada 2005-2008 a fost eclesiarhul catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca. În martie 2008 a fost ales de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a ocupa scaunul vacant al nou-înființatei Episcopii Ortodoxe Române pentru Europa de Nord, fiind hirotonit întru arhiereu în 2 mai 2008.

Lucrări: A publicat patru volume dedicate istoriei și folclorului din satul Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud, studii de teologie, istorie și etnologie/folclor în periodice de specialitate („Revista Teologică”, „Studia Universitatis Babeș-Bolyai – Theologia Orthodoxa”, „Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă” – Cluj-Napoca, „Analele științifice ale Facultății de Teologie Ortodoxă” – Cluj-Napoca, „Altarul Reîntregirii”, „Studii și cercetări etnoculturale”, „Tibiscum”, „Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei”).

Comentarii Facebook


Știri recente