181.145 lei și un aparat de monitorizare, donația Arhiepiscopiei Clujului pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca

Arhiepiscopia Clujului a ajutat Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj oferindu-i un aparat medical și o donație de 181.145 lei pentru achiziția de materiale sanitare necesare în pandemia de Covid-19.

Mitropolitul Andrei, Episcopul-vicar Benedict, angajații și clericii de la Centrul Eparhial au donat 50.000 lei, Protopopiatul Cluj I a donat 35.580 lei, Protopopiatul Cluj II 45.565 lei, iar Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj a oferit 50.000 lei.

Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de materiale sanitare de primă necesitate.

În plus, Arhiepiscopia a donat spitalului și un monitor pentru funcții vitale Biocare iM 12E cu accesorii, în valoare de aproximativ 7.000 de lei.

„În aceste zile de mare încercare avem nevoie unii de alții și cu toții laolaltă avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, dar și de fapte concrete care să îi ajute pe cei care se luptă sau sunt afectați de această pandemie de coronavirus, care nu a ocolit nici țara noastră”, precizează comunicatul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Clujului.

De la începutul epidemiei în România, Arhiepiscopia Clujului, prin cele patru cantine sociale, prin Cantina Facultății de Teologie Ortodoxă și prin Societatea Femeilor Ortodoxe din Cluj-Napoca, oferă zilnic hrană și asistență la domiciliu pentru 450 de familii sau persoane singure.

Până în prezent, ajutoarele de acest tip au totalizat 45.000 lei.

Foto credit: Radio Renașterea


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…