Marți se împlinesc 153 de ani de la nașterea unui mare om de cultură și iubitor al Bisericii, care a instituționalizat cântarea bisericească într-o perioadă când aceasta era pe punctul de a se rupe de tradiție.
Ion Popescu, viitor senator care nu a abandonat niciodată cântarea bisericească, s-a născut în familia parohului din localitatea ilfoveană Pasărea, al cărei nume, în semn de omagiu, îl va adăuga la propriul nume. Bunicul său, Neagu Popescu, a fost tot preot în satul Pasărea.
A studiat la Liceul „Matei Basarab“ și apoi la Seminarul „Nifon Mitropolitul“ din București, unde l-a avut profesor pe Ștefanache Popescu, elev al lui Anton Pann.
Între 1890 și 1893, a studiat la Conservatorul din București, apoi a urmat cursurile Facultății de Drept și ale celei de Litere, obținând titlul de Licențiat în Drept și Litere cu calificativul Magna cum laude.
A fost profesor de muzică bisericească la Seminarul „Nifon Mitropolitul” și la Seminarul Central din București, precum și la Conservator și la Academia de Muzică Religioasă.
Ion Popescu-Pasărea a fost părintele Academiei Regale de Muzică Religioasă, al Societății Culturale „Părintele Macarie“ a cântăreților bisericești din București și al Asociației Generale a Cântăreților din România.
A fost ales senator de Ilfov și, după îndelungi demersuri, a reușit să obțină dreptul la salarizare și pensie pentru cântăreții bisericești, ca slujbași ai statului.
La scurt timp după ce a fost ales senator, a fondat și prima școală din satul natal, care astăzi are în curte bustul ctitorului.
S-a mutat la cele veșnice în 10 aprilie 1943 și este înmormântat la Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov.
Foto credit: Branesti.eu (deschidere)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews