14 iunie, Ziua mondială a donatorului de sânge. Peste 19.000 litri sânge recoltaţi în campania Patriarhiei

La cea de-a 58-a reuniune a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) statele membre și-au declarat în unanimitate angajamentul și sprijinul pentru donarea voluntară de sânge.

În acest sens, a fost instituită Ziua mondială a donatorului de sânge care a fost celebrată pentru prima dată dată în anul 2004 în Johannesburg, Africa de Sud.

„Donează sânge, salvează o viaţă!”

Biserica Ortodoxă Română susține donarea de sânge prin campania „Donează sânge, salvează o viaţă!”.

Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi prin implicarea mai multor voluntari coordonați de Arhim. Ciprian Grădinaru, slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Prin campaniile de donare de sânge organizate începând cu anul 2013, Patriarhia Română este instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor de sânge.

Din 2013 până în 2019 au fost donaţi peste 19.000 litri de sânge în cadrul acestei campanii, acest lucru fiind posibil datorită celor peste 35.000 donatori.

2% din populaţia României

Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10%. Prin urmare, cantitatea recoltată zilnic în ţară este cu mult sub necesarul unităţilor sanitare. Cele mai mari cantităţi de sânge sunt folosite la transplantul de ficat, de cord, rinichi, medular şi în oncologie.

Transfuziile de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an. Aceste operațiuni medicale pot ajuta pacienții care suferă de afecțiuni ce pun viața în pericol și susțin procedurile medicale și chirurgicale complexe.

În România sunt 44 centre de transfuzie sanguină, dintre care 3 în Bucureşti. Cei care donează, pe lângă faptul că dau o şansă la viaţă celor aflați în stare critică, beneficiază de câteva avantaje: o zi liberă de la serviciu, 7 tichete valorice pe baza cărora îşi pot cumpăra alimente, decontarea cheltuielilor de transport şi analize medicale gratuite.

Citeşte şi: Patriarhul Daniel: Mulțumire, încurajare și binecuvântare donatorilor de sânge!

Sursă foto: citybest.ro


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro. 

Comentarii Facebook


Știri recente