La data de 14 februarie 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotăra reactivarea Episcopiei Hușilor, după 47 de ani de la decretul prin care această eparhie era unită cu Episcopia Romanului, sub titulatura de ‘Episcopia Romanului și Hușilor’. Așa se încheia, la data de 5 februarie 1949, bogata activitate istorică, culturală și religioasă desfășurată de Episcopia Hușilor pe parcursul a aproape 400 de ani (1598-1949).
Ultimul ierarh al Episcopiei Hușilor, înainte de instaurarea opresiunii comuniste, a fost vrednicul de pomenire episcop Grigore Leu (1939-1949), care a urcat pe scaunul episcopal într-un moment deosebit de greu. Începuse cel de-al Doilea Război Mondial și, în plus, un puternic cutremur, care a avut loc în luna noiembrie a anului 1940, provocase stricăciuni importante Catedralei episcopale, palatului episcopal și bisericilor din oraș. Lucrările de reparații s-au făcut, cu mari eforturi din partea credincioșilor, din 1941 până în 1945, iar Catedrala episcopală s-a sfințit, la 29 iunie 1945, într-un cadru deosebit. Se terminase războiul în Europa, iar România obținuse, prin mari eforturi și sacrificii omenești, nord-vestul Transilvaniei, însă pierduse Basarabia și Bucovina de nord, luate de Rusia încă din anul 1939. În tot acest timp, pe lângă lucrările de reconstrucție, episcopul Grigore Leu construise biserica de la ‘Schit’ și azilul de bătrâni, ajutând pe cei lipsiți de sprijin, pe bolnavi și neputincioși.
Zece ani plini de încercări
Dupa 6 martie 1945, odată cu instaurarea regimului comunist, pentru Episcopia Hușilor, ca și pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, a început un lung șir de suferințe. Episcopiei i s-a luat, samavolnic, o parte din teren, i s-au tăiat articolele bugetare producătoare de venit, moara, presa de ulei, tipogafia, fabrica de lumânări și muzeul. Pus în fața acestui moment greu, episcopul Grigore Leu nu se descurajează, ci întărește sprijinul bisericilor din eparhie prin vizite canonice, prin conferințe pastorale și prin mesajele publicate în revistele episcopiei, ‘Cronica Hușilor’ și ‘Credința strămoșească’. Răspunsul regimului comunist nu se lasă așteptat și, prin așa-numita ‘lege a epurării’, o parte din personalul episcopiei a fost îndepărtat, iar unii slujitori, cum a fost cazul pr. Anton Popescu, consilier referent, au fost arestați și condamnați la ani grei de temniță. În acest climat de teroare, episcopului Grigore Leu i se aduce la cunoștință de către puterea comunistă că Episcopia se va desființa, iar el va trebui să ia calea exilului, la Mănăstirea Neamț. Drumurile făcute la București, în încercarea de a salva bogata istorie și tradiție a Episcopiei, nu numai că nu au avut rezultatul sperat, dar episcopul Grigore Leu, considerat un pericol pentru regimul lui Petru Groza, se întoarce grav bolnav după întâlnirile avute cu mai-marii regimului comunist și, după numai doua luni, s-a stins din viață, ca un erou martirizat pe altarul credinței străbune. A fost înmormântat, după dorința sa, lângă biserica episcopală, pe care a iubit-o și păstorit-o în cei zece ani plini de încercări. La 5 februarie 1949, se dă decretul de desființare a Episcopiei, care a fost unită cu Episcopia Romanului, sub titulatura de ‘Episcopia Romanului și Hușilor’.
O istorie reluată după 47 de ani
La 14 februarie 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reactivarea Episcopiei Hușilor. La 4 iulie același an, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca episcop pe Preasfințitul Ioachim Mareș, fost arhiereu-vicar la Episcopia Romanului și Hușilor, care s-a mutat la cele veșnice la data de 23 aprilie 2009, după o slujire rodnică în cadrul acestei eparhii.
În ziua de 18 iunie 2009, după săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum, la Catedrala patriarhală din București, ierarhii Sfântului Sinod l-au ales pe Preasfințitul Arhiereu-vicar Corneliu Bârlădeanul ca Episcop al Hușilor. Slujba de întronizare a PS Părinte Corneliu a fost oficiată de către Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în data de 29 iunie 2009, de hramul Catedralei episcopale ‘Sf. Apostoli Petru și Pavel’, în prezența unui sobor impresionant de ierarhi, preoți și credincioși.
