13 februarie este Ziua mondială a radioului

Ziua mondială a radioului este celebrată anual în 13 februarie și marchează prima emisie, din 1946, a postului de radio al Naţiunilor Unite, informează Agerpres.

Istoric şi obiective

Ziua mondială a radioului a fost proclamată în 3 noiembrie 2011, în cadrul celei de-a 36-a Conferinţe generale a UNESCO.

Potrivit statisticilor, radioul este şi în prezent instrumentul de informare pentru cei mai mulţi oameni şi cu cel mai scurt timp de propagare.

În această zi aniversară este evidenţiată importanţa radioului din punct de vedere mediatic, iar mesajele UNESCO subliniază în acest scop acordarea libertăţii de exprimare şi asigurarea protecţiei jurnaliştilor în situaţiile dificile.

Ziua mondială a radioului este marcată şi pentru a promova cooperarea internaţională între radiodifuzori, dar şi pentru a încuraja accesul la informaţie prin intermediul posturilor de radio de pe întreg globul.

Primul radio în România

În România, în ianuarie 1928, s-a născut Societatea de Difuziune Radiotelefonică. Primele emisiuni de radio au avut loc pe 1 noiembrie 1928, dată la care a fost înfiinţat Postul Naţional de Radio din România, potrivit srr.ro, citat de Agerpres.

Radio Trinitas

Primul post de radio ortodox înfiinţat în ţara noastră este Radio Trinitas care a fost înfiinţat în 1996, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Prima transmisiune a avut loc acum 21 de ani, în 17 aprilie 1998, când a fost transmisă în direct slujba Deniei Prohodului Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Din 27 octombrie 2007 Radio Trinitas a devenit parte componentă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române și emite la nivel național pe 52 frecvenţe terestre, acoperind peste 85% din teritoriul României, la care se adaugă o frecvenţă via satelit pentru Europa: Satelit EUTELSAT W2.

Foto Credit: Video Blocks

Comentarii Facebook


Știri recente