13 aprilie 1945 – a trecut la cele veșnice, în Sibiu, episcopul STAN VASILE. Studii liceale la Brad, Beiuș și Brașov, Institutul Teologic din Sibiu (1893-1896) și Facultatea de Filosofie a Universității din Budapesta, care îi va conferi doctoratul. Profesor la Institutul Teologic- Pedagogic din Sibiu (1902-1919), profesor și director al Școlii normale „Andrei Șaguna’ din Sibiu (1919-1927), diacon, apoi preot, călugărit la Cozia în 1925, vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1927), arhiereu-vicar la Sibiu cu titlul „Rășinăreanul’ (1928-1938), episcop al Maramureșului, cu sediul la Sighet, până la moarte (în 1940-1944, în timpul ocupației horthyste, refugiat la Sibiu). A publicat mai multe studii în „Revista Teologică’ și „Telegraful Român’, „Anuarele Școlii normale’ din Sibiu, traduceri etc. S-a născut la 30 ianuarie 1875 în Sohodol, jud. Alba
Biserica Mănăstirii Hlincea din Iași va fi restaurată cu fonduri de la Institutul Național al Patrimoniului
Biserica Mănăstirii Hlincea, monument istoric, va fi restaurată cu fonduri de la Institutul Național al Patrimoniului – Timbrul Monumentelor Istorice. Documentația necesară în vederea restaurării lăcașului de cult a fost depusă în prealabil și aprobată…
Mitropolitul Nicolae a vorbit la Televiziunea Română despre viața comunităților românești din America
Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae a vorbit la Emisiunea Universul Credinței de la TVR despre viața și activitatea comunităților românești din Statele Unite și Canada. Întrebat de activitatea din ultimii 20 de ani a eparhiei, Mitropolitul celor…
Gala Bunei Vestiri: O organizație pro-viață lansează proiectul unui centru care va găzdui femei în criză de sarcină
Luni seară, Opera Națională din București a găzduit Gala Bunei Vestiri, concert caritabil în beneficiul Asociației Life Call, care își propune să construiască un centru maternal modern la București. Evenimentul a reunit numeroși artiști și…
Făuritorii Unirii Basarabiei cu România, comemorați la Mănăstirea Cernica
Reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova în România și ai Organizației Studenților Basarabeni din București i-au comemorat duminică pe făuritorii Unirii Basarabiei cu România la Mănăstirea Cernica. La eveniment a participat și Excelența Sa Victor Chirilă, Ambasadorul…
Prima biserică pusă în valoare printr-un proiect de iluminat inteligent al unui lider mondial în domeniu
Biserica Domnița Bălașa din București, monument istoric recent restaurat cu fonduri europene, a fost pusă în valoare printr-un proiect de iluminare inteligentă realizat de o companie care deține o poziție de lider mondial în domeniu.…