În luna în care sărbătorim Învierea Domnului continuăm prezentarea lunară a unor sfinți vindecători. Am ales zece exemple de sfinți care și-au dus crucea cu smerenie și au biruit neputințele omenești, devenind ei cei către care oamenii aleargă pentru vindecare și mângâiere în necazuri.
Sf. Matrona cea Oarbă – 2 mai
Sfânta Matrona s-a născut în 1881, fiind ultimul copil al unei familii de țărani credincioși. A fost aleasă de Dumnezeu înainte de a se fi născut. Numeroasele daruri primite de la Dumnezeu au fost pe măsura unei cruci deosebit de grele, pe care a dus-o cu smerenie și răbdare toată viața.
Cuvioasa Matrona nu numai că era oarbă, dar nu avea ochi deloc. Dumnezeu i-a dat în schimb darul vederii duhovnicești și al vindecărilor, care s-au manifestat încă din copilărie. În fața casei sale se formau rânduri de oameni care așteptau să primească vindecare de boli sau răspunsuri la problemele lor.
La vârsta de 17 ani a paralizat pentru tot restul vieții. Nu se mai putea deplasa, iar mai târziu a fost nevoită să se mute dintr-un loc în altul pentru a scăpa de prigoana regimului comunist.
Feluritele vindecări și minuni sunt povestite în cărți și în documentare. A fost în timpul vieții și este și după moarte o grabnică mijlocitoare la Dumnezeu, iar acest lucru se reflectă și în cuvintele sale – testament duhovnicesc: „Toți, toți să veniți la mine și să-mi povestiți necazurile voastre, de parcă aș fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi și vă voi ajuta.”
Sf. Cuv. Irodion de la Lainici – 3 mai
Sfântul Irodion s-a născut în București în anul 1854 și a intrat în monahism la Mănăstirea Cernica, unde a fost fiul duhovnicesc al Sfântului Calinic. Odată cu hirotonia Sfântului Calinic ca episcop de Râmnic, mai mulți monahi cernicani, printre care și Sf. Irodion, au plecat în Oltenia pentru a revigora viața monahală.
Sfântul Irodion a fost numit stareț al schitului Lainici și a rămas în această ascultare timp de 41 de ani, fiind cel mai longeviv stareț al așezământului monahal.
A fost făcător de minuni încă din timpul vieții. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul de a alunga duhurile necurate și de a vindeca bolile sufletești și trupești.
După ce trecerea sa la Domnul în anul 1900, oameni din toată țara au început să vină la mormântul său din Oltenia în căutarea vindecărilor și a mijlocirii sale la tronul Sfintei Treimi.
Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou – 5 mai
Sfântul Efrem cel Nou este unul dintre cei mai iubiți și grabnic-ajutători sfinți din perioada contemporană. Cu toate că a trăit în secolele XIV-XV, moaștele și viața sa au fost descoperite în chip minunat de monahia Macaria Desipri de la Mănăstirea grecească Buna Vestire din Nea Makri, de abia în anul 1950.
Sfântul Efrem a stat ascuns mai bine de 500 de ani și a apărut în viața Bisericii și a credincioșilor într-o epocă în care ajutorul său a devenit atât de necesar. Sfântul mucenic mijlocește la Hristos pentru vindecarea bolilor, în special a cancerului și a depresiei, unele dintre cele mai des întâlnite afecțiuni ale secolului nostru.
Credincioșii merg la mănăstirea din Nea Makri unde se află moaștele sale întregi sau îi cer ajutorul în numeroasele biserici și mănăstiri unde se află fragmente ale moaștelor. La noi în țară unul dintre cele mai frecventate locuri este mănăstirea Radu Vodă. De asemenea, de-a lungul timpului s-au strâns în numeroase cărți mărturii ale vindecărilor mijlocite de sfântul mucenic.
Sf. Sfințit Mc. Terapont, episcopul Ciprului – 14 mai
Sfântul Terapont este cunoscut ca un mare tămăduitor și făcător de minuni în special în Bisericile de limbă greacă.
Printre puținele detalii despre viața sa, este menționat faptul că a slujit ca episcop în insula cipriotă, în secolele III-IV, după unele surse.
Deoarece nu s-a dezis de Hristos, conducătorii păgâni l-au supus chinurilor, legându-i trupul între patru stâlpi, care însă au înverzit și au adus vindecare unor creștini prezenți la martiriul său.
Moaștele sale au rămas în Cipru o perioadă, iar în anul 806 au fost mutate în Constantinopol din cauza invaziei popoarelor migratoare. În timpul acestui drum, trupul său sfânt a izvorât mir care, din nou, a adus vindecare celor care aveau nevoie. Aceeași minune s-a repetat când moaștele sale au fost mutate într-o biserică ridicată în cinstea sa în Constantinopol.
Printre bolile vindecate prin mijlocirea Sfântului Terapont se numără: paralizia, cancerul, hemoragia, orbirea sau tuberculoza.
Sf. Terapont, al cărui nume înseamnă „vindecător” în limba greacă, a fost declarat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei ocrotitorul spiritual al Asociației Panelene a Fizioterapeuților.
Sf. Cuv. Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei – 16 mai
Cei trei sfinți au trăit în secolul al XVIII-lea în aceeași mănăstire, Sihăstria Putnei. Toți trei au contribuit la dezvoltarea vieții călugărești sub diferite forme și au cunoscut de asemenea, greutățile vremii cauzate de anexarea Bucovinei de Imperiul Habsburgic, care a dus în final la desființarea așezământului monahal.
Ieroschimonahul Sila a fost numit egumen al schitului în toamna anului 1753, de însuși Sfântul mitropolit Iacob Putneanul. Perioada stăreției sale a fost una dintre cele mai înfloritoare, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și administrativ.
După ce a condus timp de 27 de ani obștea, cuviosul Sila l-a numit egumen pe ieroschimonahul Natan. Acesta fusese monah la Putna și duhovnic al Sfântului Iacob Putneanul. Capul său, în chip minunat, poartă o cruce din os, semn al preaslăvirii de Dumnezeu.
Cuviosul Paisie este menționat în testamentul starețului Natan care îi lasă moștenire câteva obiecte călugărești. Ieroschimonahul Paisie nu a fost egumen, precum ceilalți doi, dar se spune că era un mare rugător și părinte duhovnicesc și primise de la Dumnezeu darul înainte-vederii.
Moaștele sfinților au fost descoperite după mai bine de 200 de ani de la trecerea lor la Domnul, în 1990, după ce un monah putnean a văzut deasupra fostului schit o lumină cerească.
La scurt timp, după ce s-a început refacerea schitului, în pronaosul vechii biserici s-au descoperit osemintele celor trei cuvioși, galbene ca ceara și răspândind bună-mireasmă.
Din acest moment au urmat numeroase vindecări la racla cu moaștelor lor. O dată cu renașterea vieții monahale în această veche vatră, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis trecerea în rândul sfinților a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, cu zi de prăznuire la 16 mai.
Sf. Mc. Talaleu, doctor fără de arginți – 20 mai
Sfântul Talaleu a trăit în secolul al III-lea și era originar din Liban. A studiat medicina și era recunoscut pentru faptul că îi trata pe cei bolnavi fără să accepte plată.
De aceea, Biserica îl numără în rândul doctorilor fără de arginți și îl cheamă în rugăciune la Taina Sfântului Maslu și la slujba de sfințire a apei.
Sfântul Talaleu a ajuns în Edessa, în actualul teritoriu al Turciei, unde a continuat să-i vindece pe suferinzi.
Dar aici a căzut în mâinile ostașilor împăratului Numerian care îi persecuta pe creștini. Sfântul și-a mărturisit credința în Hristos și a îndurat numeroase chinuri, primind cununa muceniciei.
Sfântul Talaleu este cinstit în mod special în insula grecească Naxos, unde există un sat care îi poartă numele. Sfântul Nicodim Aghioritul, originar din Naxos, i-a compus o slujbă Sfântului Talaleu, în care îl numește „ocrotitor al insulei” și menționează despre numeroase minuni petrecute cu cei care îi cer ajutorul.
Sf. Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat – 24 mai
Sfântul Simeon s-a născut în secolul al VI-lea în Antiohia, într-o familie evlavioasă. Mama sa, Marta, a fost de asemenea trecută în rândul sfinților (4 iulie).
A urmat de copil viața monahală, asumându-și nevoința părintelui său duhovnicesc, stâlpnicia.
Datorită vieții ascetice foarte aspre, prin rugăciunile sale îi tămăduia pe cei orbi, pe leproși, alunga demonii și învia pe morți.
A ctitorit o mănăstire în Muntele Minunat, iar oamenii pe care i-a vindecat au ridicat biserica în semn de recunoștință pentru ajutorul primit.
Sfântul Simeon este prezent și în țara noastră prin cinstitul său cap, păstrat la Mănăstirea Neamț. Sfintele moaște au fost împodobite de Sf. Ștefan cel Mare, în anul 1463, cu o frumoasă coroană, păstrată până în prezent.
Sf. Ioan Rusul – 27 mai
Sfântul Ioan Rusul se înscrie alături de Sfinții Efrem cel Nou și Nectarie din Eghina printre cei rânduiți de Dumnezeu să le fie prieteni buni creștinilor din vremea noastră.
Sfântul Ioan a fost luat prizonier în timpul unui război de un comandant militar turc și dus ca rob într-o cetate din Asia Mică. Tânărul soldat creștin nu s-a lepădat de Hristos în pofida amenințărilor și a disprețului celor din jurul lui. A dus o viețuire smerită, acolo unde fusese rânduit să muncească, în staulul vitelor. Nopțile petrecute acolo au fost împodobite cu rugăciunile și privegherile sale.
În timp, stăpânului său i s-a înmuiat inima și l-a îndrăgit. A realizat că datorită viețuirii sfinte a robului său, gospodăria lui a început să înflorească.
Sfântul Ioan a trecut la Domnul de tânăr, iar moaștele sale au ajuns în insula Evvia din Grecia în urma conflictului din 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânire turcească, iar grecii au fost nevoiți să plece.
Intervențiile Sfântului Ioan sunt grabnice în diverse situații: a vindecat copii care nu puteau vorbi, femei gârbove care și-au lăsat bastonul la racla lui ca mărturie, un preot care suferea de hemoragii și nu putea sluji Liturghia și numeroase alte minuni consemnate în cărți.
Citește și:
