10 aprilie 1912 – Se împlinesc 102 ani de la nașterea Părintelui Ilie Cleopa

10 aprilie 1912 – S-a născut în Sulița, jud. Botoșani, arhimandritul Ilie Cleopa (din botez Constantin). Școala primară în satul natal, frate la Sihăstria din 1929, călugărit în 1937,egumen interimar în 1942, hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah. Egumen la Sihăstria (1945) și apoi stareț la Slatina (1949-1953); se va retrage în Munții Rarăului din cauza prigoanei regimului comunist; duhovnic la Sihăstria (1956-1959 și din 1964 până la moarte). Personalitate proeminentă a spiritualității ortodoxe romanești contemporane, mare duhovnic și predicator. Lucrări: Cuvânt de lămurire în legătură cu rătăcirile stiliștilor (1955); Despre credința ortodoxă (mai multe ediții); Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an (1986); Predici la Duminicile de peste an (1990); Valoarea sufletului (1991); Urcuș spre înviere (predici duhovnicești) (1992); Despre vise și vedenii (1993); Lumina și faptele credinței, 14 convorbiri realizate de Arhim. Ioanichie Bălan (1994); Predici la Duminicile de peste an. Inedite (2002) ș.a. (majoritatea lucrărilor sale au mai multe ediții). A trecut la Domnul la 2 decembrie 1998 la Mănăstirea Sihăstria.

Comentarii Facebook


Știri recente