1 Septembrie, ziua în care lumea ortodoxă se roagă pentru protejarea creației lui Dumnezeu

1 Septembrie, Ziua de Rugăciune pentru Mediu, a fost instituită în 1989 la inițiativa Patriarhului Ecumenic Dimitrios I, care a invitat întreaga lume creștină „ca în fiecare an să înalţe rugăciuni şi cereri în această zi către Făcătorul tuturor împreună cu Sfânta şi Marea Biserică a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică), atât de mulţumire pentru marele dar al creaţiei cât şi de cerere pentru ocrotirea şi salvarea ei”.

„În continuare, în fiecare Sfântă Liturghie, Biserica oferă creaţia lui Dumnezeu în chipul Pâinii şi Vinului, elemente luate din universul material. Astfel, Biserica afirmă în mod constant că omul este făcut nu pentru a exercita putere asupra creaţiei ca şi cum ar fi proprietarul ei, ci ca un administrator, cultivând-o în iubire şi oferind-o cu mulţumire, respect şi veneraţie Creatorului”, mai transmitea atunci Patriarhul Constantinopolului.

În mod simbolic, această enciclică a fost proclamată în prima zi a Noului An Bisericesc.

Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului a continuat această moștenire spirituală, ajungând să fie denumit de jurnaliștii din întreaga lume „The Green Patriarch” („Patriarhul Verde”). Sanctitatea Sa a inițiat „Comisia pentru ecologie, știință și mediu” și „Seminarul special pentru mediu” de la Academia Teologică din Halki.

Ecologia și teologia românească

În articolul „Creaţia ca dar şi Tainele Bisericii”publicat în Revista Ortodoxia nr. 1/1976, părintele profesor Dumitru Stăniloae scria:

„Comportarea faţă de natură ca faţă de darul lui Dumnezeu înseamnă rămânerea într-o legătură strânsă cu Dumnezeu, Dăruitorul ei. Cel ce preţuieşte darul, Îl preţuieşte nesfârşit mai mult pe Dăruitor ca persoană iubitoare şi iubirea Lui. Acela preţuieşte darul numai ca semn al iubirii Dăruitorului. El depăşeşte mereu darul vizând direct pe Dăruitor şi rămânând în legătura iubirii cu El. Dar puterea de a vedea iubirea lui Dumnezeu prin creaţie şi de a rămâne în ea, deci în legătură cu Dumnezeu, s-a restabilit în noi prin Hristos. În acest sens între Hristos şi creaţie nu este o separaţie, ci Hristos redescoperă caracterul de dar al Creaţiei.”

Vorbind despre poluarea lumii înconjurătoare, Părintele Patriarh Daniel o califica drept o consecință a păcatului. Oferind o perspectivă spirituală, Patriarhul României afirma în 2016:

„Multele noastre păcate, care sunt o poluare a sufletului, determină adesea şi o poluare a Creaţiei. Este o legătură între sufletul păcătos şi natura profanată de omul lacom de înavuţire şi care nu este responsabil pentru darurile primite de la Dumnezeu ca să le cultive şi să le transmită şi generaţiilor viitoare.”

Cu alte cuvinte, natura va fi protejată atunci când omul își va schimba mintea.

În lumina acestor afirmații, Ziua de Rugăciune pentru Mediu trebuie să fie o zi în care să începem să-L percepem mai mult pe Dumnezeu în relație cu tot ceea ce ne înconjoară, fiindcă toate sunt bune și sunt darurile Sale pentru noi.

Foto credit: Freepik.com

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente